| |
|
| |
nu mai sunt grâne să le roadă vremea
ploaia nopţilor e
cusută în oase iarba răsare
prin surâsul însângerat al unui vechi
şi nemilos cântec
arborii nopţii poartă arme pe umeri
iar sângele lor forfoteşte
cu zgomote seci
de parcă în lemnul lor
amante s-ar desprinde brusc de carne
lucrurile se amestecă
umbrele unora devin organele altora
doar sentimente lor mici
zbat din pinteni în spatele
unor moţi transparente
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2006-04-13 |
cred ca prima parte e mai bine realizata
remarc "de parcă în lemnul lor
amante s-ar desprinde brusc de carne"
|
| hecatonhir -
2006-04-13 |
sunt de acord. după două strofe se diluează. o sa-l rescriu într-o zi cu soare.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com