Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

Consumaţionism

de nincu mircea (lucian)
autor hermeneia





Beau, beau, beau de când m-am născut şi nu mă mai satur!

De aş putea să dorm toată viaţa lângă licoarea ce-mi place!

Să beau necontenit! Gura să-mi fie o prăpastie în care cad
Nemărginita sete care spre absolut întinsă se îndreaptă
Din prima zi şi până în ultima noapte. O prăbuşire etern
Direct în pântece prin gură, prin esofag cu plăcere şi
Trăită continuu precum nimeni nu a simţit nicicând!

Starea de a bea infinit infinitul infinitului nemărginit de nimic.
Un fel de secetă fără sfârşit şi câmpie fără orizont, o stepă.
Cel mai mare pustiu ce niciodată nu a mai fost imaginat.
Fără de oaze şi drumuri străbătute de cămile cu beduini.
Ceea ce nimeni nu şi-a mai închipuit a fi gol de ceva.

Cercetez şi îmi imaginez ACEST ce, CARE nu poate să mă sature!
Şi beau, beau, beau deocamdată numai ce este încă ca lichid.

În fereastră noaptea îmi bate norii cu aripi negre de liliac
Şi se izbesc de incasabili. De îi caut sunt departe.

Îşi beau singuri drumuri călcându-le
Prin orizonturi nevăzute, prin nopţi deşertate.

Asemenea lor şi eu beau tot ce pot. Fie în timp,
Fie în trup... păşind merg mai departe. Arareori în fereastră,
Izbindu-mă mă fac timp ca să merg înainte sau frate cu noaptea.
Şi beau, beau, beau continuu tot ce se poate!...







2008-10-30
95


lucian

Cele mai noi texte publicate

Rugăciune particulară - lucian- (poezie)
Despre Cezara - lucian- (poezie)
Despre ale mele zile - lucian- (poezie)
Tăceri neîmpărtăşite - lucian- (poezie)
Jazz poetic - lucian- (poezie)
La picioarele Tale - lucian- (poezie)
Umărul lobului - lucian- (poezie)
Poem trivial - lucian- (poezie)
Despre mine şi oasele risipite - lucian- (poezie)
După cin’zeci de ani - lucian- (poezie)


Cele mai noi comentarii

de dospit il... de lucian
la Despre Cezara

cum spuneam, apreciez... de lucian
la Despre Cezara

daca tu consideri... de lucian
la Despre Cezara

nici vorba! nu... de lucian
la Despre Cezara

ma frate, pentru... de lucian
la Uuunu, dooooi, tei!

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


bobadil - 2008-10-30    
Un experiment interesant, insa mi se pare prea lung si prea accentuat in unele locuri. Dar imi place ca experimentezi. Insa nu uita sa revii asupra acestor texte mai tarziu, peste un timp semnificativ, mai ales ca suntem in plina criza iar numele jocului este economisirea.
Sa facem deci si noi economie de cuvinte, mai ales din cele luxoase.
Cu drag,
Andu


lucian - 2008-10-30    
pai, andule! tocmai la iconomia de cuvinte nu m-am gandit, deoarece am urmarit sa evidentiez cat de mult eu, ca unitate existentiala, consum. prin eu-l meu m-am referit la fiecare în parte, la cat consumam si cat de nesabuit o facem, ca tot faci referire la vremurile pe care le traim.

lucian - 2008-10-30    
scuye! M-A LUAT VALUL NOPTII, BOBADILE!

lucian - 2008-10-30    
MA REFER LA APELATIV....