Adriana Lisandru -- lin -- poezie

Doru Lubov - 2008-10-28

foşnet de baladă prin încăperile sufletului tău
simt în textele tale o reversiune spre tradiţii, spaţii stilizate, matrici amniotice, căderi în mit, regresiuni anamnetice, întoarceri spre grădini introiectate, ordinări de haos, ecleraje de mister şi reiterări de legendă
ţi-ar fi plăcut cumva să locuieşti la ţară, într-o casă cu ştergare, să pui pe masă copiilor o pâine aburindă coaptă în vatră, pe care capul familiei să o frângă cu gesturi aşezate?
liniştea pe care o dă ritualul, tradiţia, integrarea în mitic, apartenenţa la straturi de emoţii sedimentate de veacuri
cam aşa ceva percep eu
româncă verde
:)
i like it

Sancho Panza - 2008-10-28

Ah, Doru, ce intrebari imi pui!...:)
da, mi-ar fi placut (intr-o astfel de casa am si crescut, de altfel) dar stiu ca ceva m-ar fi alungat de acolo, inspre...aiurea. poate mai tarziu, cand voi deveni - oh! - inteleapta.
dar asta n-are nicio legatura cu romanismul sau cu un anume spatiu geografic, mai degraba cu un spatiu interior. spre care tind...deocamdata.

insa mare dreptate ai in ce priveste tematica textelor mele din ultima vreme.

Sixtus - 2008-10-29 Penita

O poezie grea de sensuri. La o primă citire, abia le presiţi furat de prozodia apropiată de ritmul grav şi lent al „Odei ȋn metru antic” . Feriţi-vă, rogu-vă de alte aproprieri – care nu mi-au stat ȋn intenţie - ȋntre cele două texte, ȋn afară acelui „ritm grav şi lent”. La următoarea recitire, sensul de suprafaţă las locul altuia legat de frisonul «fiinţei-nefiinţei» ȋngemănate. Dacă dezghioc, mai departe, «aud» „sȃngerarea de mierlă / zeciuită apusului” ȋn faţa căreia cuvintele ȋncetează şi doar urechea interioară ȋi prinde ecoul.

Probabil că recitind-o voi regăsi mult mai mult.

Sancho Panza - 2008-11-04

asta e o penita la care nu ma asteptam, domnule Manolescu. :)
deci, este"de colectie".

sincer, nu ma asteptam sa aiba cineva o astfel de rabdare intru dezghiocat. multumesc.