Cristian Vasiliu -- Către Elena II… -- poezie

Îţi scriu cu bastonu-n nisip din surghiunul
Pe insula arsă în numele tău,
Căci iată războiul se términă rău
Şi zeii de ură mor până la unu’.

Din Troia rămâne un maldăr de pietre
Prin fumul ce urcă-n spirale; în port
Umflat pe sub alge şi Paris e mort,
Iar grecii cu prada se-ntorc pe la vetre;

În spate corăbii cu-octombrie-n vele,
Îşi caută ape mai limpezi la sud;
Doar eu pe faleze uitat mai aud
Chemarea iubirii ascunsă sub piele

Ce faci părăsită de-a pururi de bieţii
Soldaţi care-ţi poartă râvnitul sărut
Pe flamura albă, pe spadă şi scut,
În toamna târzie, la marginea vieţii?

Calvarul sau ruga, de-acuma iertare
Nu-ţi poate aduce, aici sau în cer,
Căci încă pe urme alţi Parişi îţi pier
Şi faci încă jertfe de sânge-n altare.
Nici eu de pe ţărmul cu duhnet de moarte
Nu văd înainte, ‘napoi sau în sus.
În mine icoana iubirii-a apus,
La fel cum în tine sunt tot mai departe.

Dar încă o dată-aş porni ca Ulise,
Chiar dacă-mpotrivă se pun Dumnezei
Şi până la tine, Elena, sunt trei
Imperii ce-aşteaptă cu porţile-nchise.

6.X.2008