nicoleta gradinaru -- unghiuri -- poezie

I

ar putea să înjure, să lovească, să ameninţe
e noaptea încă lungă
şi alcoolul gratis
dar Set n-are apucături din astea de mojic
el e un domn
cedează bucata sa de aşternut concubinei
îşi ia pachetul de ţigări în buzunarul bluzei de pijama
îşi aruncă halatul pe umeri şi coboară scările
câte o jumătate de treaptă odată
la jumătatea drumului îşi aminteşte că a uitat ceva în apartament
urcă - de data asta câte o treaptă întreagă
deschide încet uşa
femeia îşi ia porţia de gudron pironită pe măsuţa de bucătărie
cu ochii pierduţi în lumina neonului din spatele blocului
Set ia ceva de pe birou
îşi vâră mainile în halat
leagă strâns cordonul
a fost cald zilele astea dar ştie că vântul noptii
i-ar putea îngheţa oasele trecute de prima tinereţe
ajunge la parter
zăreşte cutiile poştale
nu
în afară de facturi
cine să-i scrie lui
poate colega de serviciu
tipa aia cu ochi mari
verzi
divorţată
care îl stimează mult
se îndreaptă spre uşă -încearcă să nu facă zgomot - vecinii dorm la ora asta -
vântul însa o izbeşte de perete
îşi trage instinctiv capul în gulerul halatului
îşi muşcă buza
închide cu grijă uşa metalică
vântul s-a înteţit
câteva cartoane prinse în vârtej cad pe maşina lui
le îndepărtează
deschide portiera şi urcă
îşi aprinde o ţigară apoi
strânge un picior sub el
îşi sprijină capul culcat într-o parte
pe tetieră
se gândeşte
gândul e ascuţit şi greu ca o bardă

II

***
o melodie lentă se aude la radio
îşi strânge mai bine halatul în jurul trupului
fumul din maşină îl face să tuşească scurt
zăreşte crucea de pe dosul palmei
un semn făcut cu vârful creionului în adolescenţă
se derulează fugitiv câteva secvenţe
ca în mintea unui muribund
ar putea scrie o carte cu patru capitole
nu
nu se pricepe la scris
el se pricepe doar la vorbe
poate vorbi cu oricine
există şi excepţii
încearcă
cuvintele îi rămân în laringe
uneori scoate nişte sunete ciudate
alteori reuşeşte să formuleze fraze banale
ştii
zilele astea e anunţată ploaie
ţi-am făcut programare la doctor
iar n-am cămaşi călcate
uneori spune chestii profunde
ea nu-l înţelege se isterizează
el îşi jură ca n-are să mai încerce niciodată
nici la visat nu se pricepe
se opreşte

***
caută răspunsuri
ele nu-l caută
se ascund
prin ungherele maşinii
după perdeaua de fum
în versurile melodiei
nu e trist
e doar o senzaţie de gol
un vid îi presează organele interne
a uitat
îşi vâră şi celălalt picior sub el
îşi înconjoară trupul cu braţele
aşa cum îl ţinea mama când îi era frică
a uitat sensul multor cuvinte
se apleacă peste scaunul din dreapta
pleoapele îi sunt grele
un led licăreşte în bordul maşinii