| |
|
| |
m-am introdus cu respect în butoiul cu melancolie din centrul oraşului; cu labele una peste alta
părea că visează.
în goliciunea mea
am luat cu mine acest borcan şi acest peştişor
în el am să mă introduc până mâine cu respect,
iar în mine peştişorul de aur
prietene, mi-au zis prietenii, nu pleca! până la ziuă e mult iară tu, cât un mesia de tânăr,
eşti pierdut dinainte, ca umbra unui fugar sub pasajele noastre,
şi apoi, butoiul acela nu există, iar dacă există, te va aştepta până mâine la prânz
şi apoi te vei ridica cu dânsul în cer
hai să benchetuim, sub dulceaţa unui trup oarecare să ne aşternem la vorbă, la umbra lui
să lungim învelitoarea nopţii de-acum
n-auzi, tinere, câinii, oamenii cum latră şi muşcă fără alegere, fără ruşine?
dacă există, mi-am zis, ciocănindu-mi în coastă, pesemne femeia
e un ascunziş mai bun decât mine. aproape un luminiş în care să-mi zgârii vocea încet
de vocea ei ruptă şi-n ţepii aceia să înfloresc, să dau rod, să ucid fuga
dacă există, i-am zis, ciocănindu-i coastele, în timp ce alergam, alergam înăuntrul ei
şi dacă nu? m-a întrerupt ea, în timp ce ştergea alba ei frunte de sufletul meu ţepos,
ce deja o strângea din ce în ce mai tare, ca o pânză de mort
şi dacă a trecut pe lângă mine deja
când înghiţeam apă din mâinile tale sau firimituri din aerul tău, sau, pur şi simplu,
atunci când trăiam?
sau ne-a fost luat şi nu mai ştim nici aceasta?
mai bine să spunem: era imposibil peştişorul de aur, absurd şi tâmpit
erai imposibil, absurd şi tâmpit!
e-rai im-po-si-bil, ab-surd şi tâm-pit!
da, prieteni, era
veseliţi-vă, râdeţi
râdeţi şi daţi-vă, daţi-vă dracului
din lumina mea!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
emiemi -
2008-10-06  |
Excelenta strofa a treia, iar ultima face tot poem. Intodeauna gasesc la tine un umor rafinat si o tandrete, uneori stapinita, alteori revarsata de sus pina jos.
|
| francisc -
2008-10-06 |
multumesc. este cat se poate de adevarat ca am gandit strofele oarecum separat, pastrand totodata logica textului. de la inceput mi am dat seama ca era nevoie de o parte expozitiva mai detaliata, care sa introduca mesajul final. daca mi a iesit, bucuria mea sa fie a celor care citesc textul; sceptic, cinic, adica vital
|
| lucian -
2008-10-07 |
un tablou absolut fantastic intruchipeaza scrierea aceasta.
intru in "butoiul cu melancolie" şi se pare ca aici se confectionează o lume alcatuita din imagini total ilogice.
butoiul cu melancolie, devine borcan in care pestisorul ajunge sa fie un pestisor de aur... cum o fi o asemenea prefacere?!? apoi totul devine transcendent, deoarece apare un prieten, care se vrea - conf. parerii mele - a fi chiar autorul, ce ne marturiseste ca, de fapt, butoiul despre care vorbeam nu exista, iar de va exista, va fi rost de chef. un chef ancestral, ba chiar cu trimiteri la... sa zicem: moralitate?, deoarece oamenii isi arata ferocitatea lor canina...
în cea de-a treia strofă, intervine partea feminină cu toate confuziile ei existenţiale, mai ales biblice. ea bate in propia ei existenţă, ciocănindu-şi în coastă cu sufletul ei ţepos. sa fie ceva misoginism religios aici?
ah! dar ultima strofă! ultima strofa, ne este explicată pe silabe, ca pentru clasa intai. sa fie pe intelesul si celui care nu poate intelege. ce să mai zic de prefacutul peştişor de aur, care revine in prim-plan?!?...
|
| francisc -
2008-10-08 |
lucian, tot ce tb sa faci e sa citesti cu mai multa atentie strofa a treia.
|
| Sancho Panza -
2008-10-08 |
am "mustăcit" niţel la prima strofă, dar următoarele sunt excelente.
da, într-adevăr, centrul de greutate filosofic al poemului (e prea pretenţios spus "filosofic"? nu cred...) e aici:
"dacă există, mi-am zis, ciocănindu-mi în coastă, pesemne femeia
e un ascunziş mai bun decât mine. aproape un luminiş în care să-mi zgârii vocea încet
de vocea ei ruptă şi-n ţepii aceia să înfloresc, să dau rod, să ucid fuga
dacă există, i-am zis, ciocănindu-i coastele, în timp ce alergam, alergam înăuntrul ei
şi dacă nu? m-a întrerupt ea, "
cu prelungiri în
"şi dacă a trecut pe lângă mine deja
când înghiţeam apă din mâinile tale sau firimituri din aerul tău, sau, pur şi simplu,
atunci când trăiam?
sau ne-a fost luat şi nu mai ştim nici aceasta?"
scrie şi tu un text slab odată, aşa, de dragul schimbării! :)
|
| francisc -
2008-10-08 |
adriana, daca toti oamenii sunt filosofi si toti poetii sunt oameni, atunci, toti poetii sunt filosofi. iar asta o spune aristotel, barbat frumos si destept. promit un text simplu, simplu de tot. slab cat incape
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com