| |
|
| |
aşa din toate câte puţin măcar fără sforile care te ţin legat
şi te plimbă ca pe câine până în parc
cât să-ţi bei cafeaua şi să mai fumezi o ţigară
apoi linişte multă linişte
merg cu trenul spre casă
e numai un vâjâit în mijlocul câmpului
nu ştiu ce dimineaţă era
se făcea că mirosea puternic a moarte
îmi ţineam plapuma sus
până în dreptul ochilor
pe urmă nu mai ştiu
a dipărut
frica nu există
un fel ciudat spun unii
e atunci când ai fruntea rece
şi mâinile
şi simţi că ţi se îndoaie genunchii
ştii că nu vrei te împotriveşti căderii
apoi brusc se face cald înăuntru
până adormi
era într-o duminică
şi m-am trezit
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com