Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

Descântec de leagăn

de nincu mircea (lucian)
autor hermeneia





Iadul stă ascuns în sân
ca un descântec nebun
şi ca pruncul strâns la piept
în icoană de-un deştept
ce-a pictat pe Maica Sfântă
inelând Iisus la tâmplă

mi-am propus pe sub icoane
să-mi fac drum până la doamne
cele care stau în strană
îmbrăcate în sutană
să le mângâi pe picioare
învelite cu basmale

să mărturisesc cumva
care este prefăcuta
cântătoare de milenii
maica ce ascunde sfinţii
sub clipirea ei de genii.

ca un câine care urlă
când luna e plină-n turlă
astfel caut doamna sură
ce cu jumatat’ de gură
mărturiseşte păcate
de altele ascultate

însă drumul până la ea
este pardosit cu stea
care luminează-n suflet
şi arde fără de preget,
ca lumânarea de ceară
de albine strânsă-n vară
din lanul de fuste întinse
pe culmea râului prinse

strângând pe Iisus în tâmplă
sufocându-L Maica Sfântă
ca un deştept din icoană
duc pruncul la subsioară
descântând un iad din mine
să îl leagăn cât mai bine.







2008-10-02
127


lucian

Cele mai noi texte publicate

Rugăciune particulară - lucian- (poezie)
Despre Cezara - lucian- (poezie)
Despre ale mele zile - lucian- (poezie)
Tăceri neîmpărtăşite - lucian- (poezie)
Jazz poetic - lucian- (poezie)
La picioarele Tale - lucian- (poezie)
Umărul lobului - lucian- (poezie)
Poem trivial - lucian- (poezie)
Despre mine şi oasele risipite - lucian- (poezie)
După cin’zeci de ani - lucian- (poezie)


Cele mai noi comentarii

de dospit il... de lucian
la Despre Cezara

cum spuneam, apreciez... de lucian
la Despre Cezara

daca tu consideri... de lucian
la Despre Cezara

nici vorba! nu... de lucian
la Despre Cezara

ma frate, pentru... de lucian
la Uuunu, dooooi, tei!

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


emiemi - 2008-10-04    
Strofa a treia rata complet, si ca prozodie si ca idee, pt ca tu muti un plan pe altul.
In strofa 4, eu asa fi vazut primele doua versuri;
ca un câine care urlă
când e plina luna-n turlă
Da apoi am vazut prozodia, ritmul, imi pare rau.
Eu cind scriam poeme cu rima, calculam fiecare vers, si, mai ales, ma gindeam la ritm.
Putem face noi ce vrem, sa credem noi ce vrem, dar eu zic asa nu. Indiferent de imaginile create. In opinia mea tre sa fie o coerenta

lucian - 2008-10-07    
multumesc de trecere si obiectivitate, emiemi! te mai astept.