Virgil Titarenco -- zborul precum scoicile -- poezie

Sancho Panza - 2008-10-01

Virgil, frumoasă ideea primelor 3 versuri, dar nu înţeleg care-i treaba cu scoicile acelea - de fapt, care-i celălalt termen de comparaţie , acolo?
"ar trebui să ne perfecţionăm în zborul fără aripi/ precum scoicile"?
sau
"fără spectatori şi fără de sfîrşit precum scoicile"?

în ambele cazuri mi se pare forţat. cum forţată mi se pare şi analogia dintre friptura de căprioară şi ochii neînchişi.

solomon - 2008-10-01

zborul scoicilor

ar trebui să renunțăm la poeziile de dragoste
sînt ca scobitorile după o (cina cu) vînat
ajută doar la (curatarea pentru o alta iubire)
ar trebui să ne perfecționăm în zborul fără aripi
precum cel al scoicilor (vii)
pînă vom înțelege de ce peste trupurile noastre
ca peste o friptură de căprioară în sînge
singurele puncte de sprijin rămîn doar ochii (ei)
(larg deschisi)

...

aleluia :)

Profetul - 2008-10-01

este "ar trebui să ne perfecţionăm în zborul fără aripi/ precum scoicile"
de ce ti se pare fortata? nu ai vazut niciodata ochii "neînchişi" ai căprioarei pe platou?

merci Solomoane. Ai prins ideea deşi dădea din coadă. Acum totul e să nu o scapi.

bobadil - 2008-10-01 Penita

Am prins si eu ideea dar eu nu sunt asa de talentat la versuri ca solomon asa ca o sa-ti spun cat se poate de direct ca si mie mi-a trecut prin cap chestia scrisa aici asta de mult, deci nu pot decat sa subscriu.
Si chiar pledez nevinovat, pentru ca de atunci eu nu am mai scris niciun un poem de dragoste. Cred ca am scris ceva de genul "poeme de relationship", in care ma axam mai mult pe premise si pe posibilele consecinte cu mai mult patos.
Un poem de dragoste nu doar ca e enervant (necesar totusi) "ca scobitorile dupa o friptura de vanat" dar nici nu ajuta la nimic decat la "calmarea frustrarii omului modern". Right!
La urma, concluzia de fata este usor fortata, adica sa dam teatru in locul religiei parca zisese si taica Lenin. Dar finalul cu ochii e remarcabil si cred ca el (finalul) contine cea mai valoroasa idee a poemului pe care o semnalez ca atare:
"singurele puncte de sprijin raman ochii" (cu alte cuvinte zic sa scoti acel "doar de acolo" :-)
atit de neinchisi"
in ideea ca puterea noastra de observatie, semnalele pe care le primim (cu ochiul ca metafora principala a acestor receptori) sunt viata noastra eterna in ideea punctului de sprijin cu care putem rasturna, nu? universul, cine zicea asta, cred ca sextus empiricus.
I hope we live forever spunea Peter O'Toole in finalul de la Lion in winter, cand pleca inapoi pe barca cu care venise sa o viziteze in the tower pe Catherine Hepburne. Ea radea si ii spunea "do you think we got a chance??"
Fain, placut, salut reintoarcerea lui Virgil la scris aici pe Hermeneia.

alma - 2008-10-01

Iata de ce poetii sufera de guta.

Profetul - 2008-10-01

ai dreptate Bobadil cu acel "doar". E una din multele "tîmpenii poetice" de care nu mai scap. E ca rîia. Sau ca dragostea. Anyway, prefer ca textul ăsta să nască polemică decît admiraţie. La ce folosesc poemele de dragoste? Sau nu, că sună prea pragmatic. Oare nu este dragostea cea care denaturează poezia? Oare cine este mai aproape de realitate, omul romantic sau omul modern?
În ce priveşte ochii pe acolo intră... obsesia. De aceea mai întotdeauna scoaterea lor era pedeapsa folosită.
În ce priveşte guta, să fim noi sănătoşi că mai avem pînă vom ajunge poeţi.

Sancho Panza - 2008-10-02

Nu, Virgil, nu mănânc căprioare! :)
dar mulţumesc celorlalţi comentatori, care mi-au îndepărtat vălul de pe ochi.
însă cu scoicile zburătoare tot nu-s de-acord...decât dacă mă gândesc la elefantul ce se ascunde în cireş. sorry. probabil că-s mioapă rău zilele astea.