| |
|
| |
Aleargă tremurând fărâmele toamnei
Îşi spun durerea şi frământările, vântului.
Se lipesc de pielea ta pârjolită de rugăminţi fierbinţi
Mângâieri tremurânde conturează litere
Pe umerii tăi goi
Disecam cândva privirea ta
Iţi vedeam retina-ndrăgostită
Repede, aleargă spre locul din care-s decupat
Să-ţi dai jos cataracta insensibilitaţii
N-or mai fi acuma rugaminţi
Ai încercat dar iarna te-a-ngheţat cu degetele-n ochi
Ştiu... şi mie îmi pare rău...
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com