Ancuta Leonard -- sailor's game -- poezie

închid ochii desfac mâinile mă rotesc sunt o roză a vânturilor care răsfiră infinite drumuri
fiecare pas înainte mă depărtează de tine
& atunci aştept în mine tot universul
ca un comatos care-şi primeşte viaţa prin fire de la maşinile de produs viaţă
ce senzaţie ciudată poţi să ai când te uiţi la o electrocardiogramă
un fel de portativ mut al sentimentelor tale o citeşti ca pe o scrisoare care te anunţă că cineva a murit în tine o faci cocoloş o arunci
bei câteva pahare poţi să o iei de la capăt cu aşteptarea nu-ţi trebuie busolă să ştii de unde vine nu-ţi trebuie compas să îţi măsori zilele
nu ai nevoie de niciun instrument ca să calculezi corect din câtă piele poţi confecţiona un om îndrăgostit oricum vei greşi în minus
dar nu e nicio problemă niciunul nu s-a plâns a aşteptat ca pielea să crească pe măsura palmelor iubitei
aşteptarea e ca iubirea poţi să greşeşti vei fi iertat dacă nu aştepţi unde trebuie pe cine trebuie
uneori ochii se rotesc ca nişte roţi de camion se scurg în depărtări tuşesc sec ca un motor diesel
încărcătura ta e o apă în care curenţii se întorc întotdeauna în acelaşi loc
uneori mai reci alteori mai calzi nu trebuie să îţi faci griji dacă unele lucruri pleacă din tine
& nu se mai întorc niciodată
gândeşte-te că undeva au găsit un port în care se odihnesc te aşteaptă să vii
dacă nu poţi trimite pe altcineva unii aşteaptă mai puţin de la oameni
o scrisoare lipită cu salivă poate fi un sărut destul de convingător
o floare presată într-o carte cu file galben-amar
o bucată de măduvă pe care să o sugă când li se tocesc dinţii
toate acestea îşi au rostul lor cum şanţurile pe marginea şoselelor strigând ploaia
& dacă nu-ţi apar pe piele ca o mâncărime
te poţi muta spre axul drumului cineva te va duce mai departe nu ai de ce să regreţi camioanele sunt frumoase
drumurile sunt la fel de frumoase aşteptările sunt extraordinare fiindcă aşteptările se termină cumva neaşteptat
poate fi o surpriză dintr-aceea cât inima universului tăiată cu un briceag pe un arbore uriaş crescut fix în mijlocul şoselei
te sui în el ca pe un catarg îi culegi fructele
inimile coapte ale celor în care şi-a înfipt rădăcinile
te hrăneşti cu ele ştii că orice greşeală e permisă în viaţă
atât timp cât nu trebuie să te supui vieţii
din vârful copacului poţi să strigi cât te ţin plămânii
păăăămââânnnt!
curând după aceea va veni vremea în care le vei cuprinde pe toate în braţe