| |
|
| |
Cu ochii închişi, cu pas înfiorat, trecea prinţesa printre vii
Ţinea la braţ o colivie şi-n ea un cap de flutur, vorbitor
Şi aerul se gudura pe lângă ea, ca un căţel. Abia atins,
pământul se înfoia şi el. Şi de picior i se legau, sonor,
firişoare de nour, mirosind a zahăr ars
Între coline, iazul privea cu ochiul întors Soarele, amicul.
Un pâlc de pitici, friguroşi, trăgea păpădia cu arcul. Fantezist,
Un brâu de furnici flutura din batistă. Numai braţul ei trist
ca de moarte, trece prin vii, ca un cuţit printre frunze.
(În gâtul unui pitic adormit picură roua din struguri.)
Cu ochii închişi, prinţesa se-mpiedică de-o pânză de păianjen
Şi căzu în frunzar. Atuncea, lumea întreagă se clătină. Piticii se lipiră
de-un par. Furnicile, de umărul lor de zahăr. Norii, în gaură de şarpe;
păpădia, de nor. Şi pământul înverzi pe loc de ruşinea prinţesei.
Dar, prinţesa tăcu, ca de moarte şi de nimic.
Îşi înghiţi lacrimile şi ele se făcură cu totul şi cu totul de aur.
- Ce eşti tu? Şi ce rău mă înţeapă în inimă şi amar sânger?! Ce demon alb şi ce înger?
- Al inimii tale veghetor! a răspuns ariciul
apoi frunzele, viile,
nourii, aerul
cu totul şi cu totul de aur.
- Deschide ochii, deschide ochii!... au zis ochii de flutur
din colivie
apoi aerul, nourii,
viile, frunzele
Şi atunci, am făcut un pas înainte-i şi mâinile mele au întrebat: cum arată dragostea ta?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Sancho Panza -
2008-09-28  |
tu ne pacaleşti!
nu colivia, ci poemul este cu totul şi cu totul de aur!
"Cu ochii închişi, prinţesa se-mpiedică de-o pânză de păianjen
Şi căzu în frunzar. Atuncea, lumea întreagă se clătină. Piticii se lipiră
de-un par. Furnicile, de umărul lor de zahăr. Norii, în gaură de şarpe;
păpădia, de nor. Şi pământul înverzi pe loc de ruşinea prinţesei.
Dar, prinţesa tăcu, ca de moarte şi de nimic."
foarte vizual, foarte viu, magic! In poemul asta, totul e cu putinta. Chiar şi prefacerea lacrimei in iubire, chiar şi metamorfozarea caderii in vaz.
iar inainte de a incaleca şi eu pe o şa, ii las o penita. aşa! :)
|
| francisc -
2008-09-29 |
Adriana, traim in poveste. Numai ca ele sfarsesc prost sau nu sfarsesc niciodata. Uneori cred ca ceea ce e posibil in poezie este posibil si in viata. Deocamdata, nu e. Azi, in Vaslui, e un soare cu dinti
multumesc
|
| Sixtus -
2008-09-29 |
Un fel de Alice in tara minunilor. Dar altfel. De la un cap la altul. Nu fara sa plictiseasca, ci incantand. "Dar une sunt zapezile de antart?". Sau, aici "Unde sunt oare povestile de odinioara?". Care sa ne readuca intr-o mirifica copilarie privite, insa (din pacate), prin ochii mturitatii.
|
| francisc -
2008-09-29 |
multumesc, domnul meu. ce pot sa spun? sunt prea batran pentru a iesi din ţara aceasta. si prea copil pt a nu intoarce timpul cu fata la mine. si atunci râd si urc pe un gascan din laponia
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com