Laurenţiu Belizan -- roşu-vânare de vânt -- poezie

multă vreme nu am ştiut ce este
acea fărâmă roşie din odgoane
regina însăşi dăduse poruncă
să se împletească în ele un fir aprins de mătase
îi era teamă că vor fi furate
şi a picurat în ele o muşcată din fereastră

îl purta cu ea să recunoască drumul la ieşirea din turn
umbra annei bolegn o urmărea pretutindeni
ca şi cum o şuviţă de sânge din urechea-i dreaptă
ar fi intrat în pământ prin tunelul liliputan al unul greiere
şi ar fi ieşit strângând de gât un clopot

mănuşile ei negre aruncau limba clopotului la câini
în timp ce străjerii îşi jucau zalelele de bronz la zaruri

ardeau mocnit porţile în spatele cărora
gândul ei se despletea încet de dorinţă
îşi cufunda sânii în flori aşteptându-l pe acel cavaler renegat
ar fi dat toate frânghiile şi navele
umplute cu aur sau mirodenii din îndepărtatele indii
ar fi mers cu el de mâna ca o victorie îmbrăţişând-o pe ioana d'arc

treptele se înecau în mare pe ţărm
arlequinii îşi desfăceau aripile de albatros
aveau două inimi în loc de ochi dar una le era bandajată
parcă erau piraţii din preajma unui arhipeleag
pârjolit de înserarea nespus de albastră
şi dedesubt era o boltă sub care se simţeau liberi

din turn în fiecare noapte se prelingeau flăcări
ca nişte zulufi de copil
el îi punea coiful pe cap povestindu-i obosit de războaie
ea-i umplea palmele cu pâine şi vin
apoi se spăla în ochii lui dezgolindu-şi gâtul de gulerul dantelat
noaptea părea o păpuşă îmbrăcată
cu aţa roşie a tuturor corăbiilor
iar respiraţia lui cobora încet ca un menuet
vrei păpuşa asta? a intrebat-o

şi alcovul a pocnit din încheieturi zămislind o poiană cu iarba crudă
flauţi şi harpe curgeau din cartea de istorie
stelele moşeau luna ajutând-o să nască
şi sub unul din hogeagurile pâlpâinde din sat
pe o laviţă stăteau doua umbre

o mână violet răstigni marioneta cu capul în jos ca o prepeliţă ucisă
dându-si masca la o parte actorii nu mai ieşiră la aplauze
lăsară maşiniştii pompierii şi smurdul la rampă
teatrul a murit cortina să trăiască!
coboraţi luminile în bernă!
funiile palierului sunt doar un bumerang
sau un pendul al lui foucault în care se bălăngăne capul regizorului
apoi actorii îşi scoaseră parâmele şi prinseră publicul în cârlige ca pe vite
cei ce fugeau erau străpunşi de un cuţit
măcel în teatru în culise în viaţă!
fantoşa începu să rânjească păşind peste capetele rase ale ochilor negri

de aceea roşul începe să se împuţineze în sângele nostru
pentru ca odată regina l-a împrăştiat
a vândut firul de mătase mesinelor
l-a tocmit argat în budoarul celor fără de suflet
si filamentul arzând s-a târât ca şarpele
îmbrăţişându-şi toiagul ce părea o spadă albă
înfiptă prea tare în rana primului cuvânt