| |
|
| |
plouase
îi pipăiam prelung crustele
cu ochi ageri i-am ghicit un cuib înspre axilă
falsă chiromantă
i-am prezis atingere de noi aripi
nu înainte de a cere plată
două frunze
nu
nu verzi
n-ai acum
e bine şi pe datorie
nici nu apucasem să mă întorc bine
cînd am simţit o creangă pe umăr
nebun bătrîn
oare ce-ar mai fi voit să ştie
exactînacelaşitimp
pleosc
în noroi plutea un mănunchi de oase
cu abia mijiţi muguri de carne
de atunci mi-e teamă să le vorbesc
pînă şi copacilor
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Oriana -
2008-09-25 |
Frumoasa poezie, îmi aduce aminte de Maytreyi vorbind copacilor. M-am încurcat puțin la versul "oare ce-ar mai fi putut voi să ştie", este vorba de putea voi cu voi - de la a vrea/voință?
Eu îți propun să nu încetezi dialogul mut cu bătrânii copaci.
|
| Sixtus -
2008-09-25 |
Vazut, citit, placut. Oriana are dreptate. Si eu m-am poticnit tot acolo. Nu vreau sa comentez mai mult ca sa nu para un „serviciu reciproc” (lunatice). Mi-ai atras atentia mai demult. Este vina mea ca nu te-am urmarit de atunci.
|
| em ce patrat -
2008-09-30 |
mulţumesc. am modificat, într-adevăr era o exprimare prolixă.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com