Luminita Suse -- Portretul lui Viorel Gri -- poezie

Lucifobia

despre întuneric
ştie mai mult decât oricine
poate să distingă mii de nuanţe de gri
între bine şi rău
şi enumeră la fel de multe motive
pentru care se întâmplă numai tragedii

în ochii lui negri
orice obiect are multe umbre de parcă
tot atâţia sori se ridică pe firmament
şi întunecă perspectivele deodată

când iubeşte
lasă amprente de sentimente
atentate cu umbre în ecrane paralele
peste străluciri necontrolate

Iarna

adoră iarna
nouă luni aşteaptă revenirea pe lume
a primei zăpezi
terra incognito coapsele imacu
late
lângă cana de vin cu scorţişoară
urmăreşte cum se dilată negrul în alb
tunici gri înfipte pe acropole de troiene
armata lui de o
cupaţie
fiecare nouă ninsoare întinde femeie albă
peste canevasul deja cotropit
soarbe din vinul fierbinte şi mută
soldaţii în flanc
uri
schimbă des strategia şi nu se grăbeşte
orice baricadă va ceda
mai devreme sau mai spre primăvară
mais où sont passées les femmes
d'antant

Te deum

desculţă pe margine de fereastră
cu genunchii la piept
a câta oară
frigul îmi ţese rochie albă de noapte
de la umeri până la orizont
ninge cu bumbac
criogenic
tâmplele lui ucid nesomnul în poală
sângele îşi revarsă mareea cenuşie
în jumătatea mea de inimă
mă arunc zâmbind
pasărea intră la loc în mine
apele se ridică sub călcâie, plutesc
întotdeauna am avut zborul
la îndemână
şi braţele lui
arcă

Darlingtonia californica

el vede prin lucruri
adânc, până la defectele luminii

într-o dimineaţă m-am trezit înflorită total
eram mumificată într-un zumzet parfumat
nu se putea apropia nimeni de mine
de atâtea albine şi păsări colibri

şi-au croit drum printre inflorescenţe
doar mâinile lui
crini cobra muşcând întunericul
până la piele

Măr_inimie

ce escrocherie sentimentală
pune iarăşi la cale
a aflat că dăruind va dobândi
vine cu o palmă de boabe seminale
translucide, sângerii, chircite
le îngroapă adânc în luturi
cu un geamăt chinuit
se întinde să culeagă cea mai
inimoasă rodie
din pomul cunoaşterii de rău
şi bine mersi pleacă bogat
şi nepotolit

Zodia vărsătorului de lună

pereche în cadrul ferestrei
deschisă înspre eclipsă totală
grea cămaşa de forţă a gravitaţiei
din rodii brumate se ridică acropole sânii
spun cumplit de friguros acest gerar, iubite
şi mâinle lui îmi nestăpânesc fosele iliace
din palme trece în mine căldură
mai adâncă decât noaptea
creşte umbră peste pubis de lună
teminatorul avansează precum o pleoapă aprinsă
îneacă mare nubium în negru de fum
ştim că va urma vărsare de lumină
niciodată nu au fost mai aproape de adevăr
libraţiile lunii în inimi