Ancuta Leonard -- die form -- poezie

e doar o formă de întuneric

închizi ochii cauţi frecvenţa somnului fiinţa umbrei iese din tine
o vezi cum se învârte în jurul tău îi surprinzi cu coada ochiului
mişcările de abur
un fum imens ale cărui mâini noduroase
îţi îngheaţă brusc în gât
simţi cum îţi împig epiglota spre piept
rând pe rînd cuvintele resturile de gânduri gesturi sunete
sunt executate de un călău cu ochi de ceaţă
apoi strânsoarea slăbeşte
teama se coboară rapid în terminaţiile nervoase
o ghilotină care îţi îndepărtează picioarele mâinile trupul
ai putea spune că fără trup nu există durere
dar ea creşte în tine o nouă perspectivă despre presiunea
din măruntaiele unei locomotive în care fochistul aruncă maniacal
celule cocsate fiinţa de tăciune pe care orbul nemilos
o pictează în fiecare dintre oameni
fiinţele care plâng la propria lor naştere
în fiecare loc în care a fost vreodată un gând
se umflă băşici ca pe spatele unei broaşte
care a primit iertarea de la isusul broaştelor
locomotiva zboară prin orbitele întunericului
maţele sale se întind malign peste tot cerul e sărbătoare
explozia

e doar o formă de întuneric

mergi pe urmele lui e un drum neluminat în faţa ta neguri cât everestul
în spate e doar umbra care îţi atârnă ca un apendic
nici nu ştii dacă mergi sau stai pe loc
dar drumul se prelinge pe picioare printre picioare ca un sindrom al neputinţei
în dreapta ta e o oglindă întoarsă cu spatele în stînga e imaginea ta
cerneala suptă dintr-o sepie stinsă pe un tăciune
aerul dislocat de un corp care se aşează pe o piele de femeie
lăţită cît parchetul din faţa unui şemineu defect

e doar o formă de întuneric

eu tu căutându-ne ca într-un joc de copii