| |
|
| |
toamna ne dăduse întâlnire la încheietura unei frunze
i se vedeau sânii prin decolteul roşu şi bogat
iar pântecul ei părea o colibă a unchiului tom
foarte încet am luat primul beţigaş din domino
pe atunci culegeam castane şi ramuri uscate
pentru ora de pictură
din ele am făcut într-un luminiş
primul templu al furnicilor albastre
şi conturul nesfârşit al palmei tale
pe coala de hârtie părea harta unui râu
am crezut că apa aceea mă duce acasă
dar în ultima clipă am sărit pe mal
nordul strigându-mi cu bule de aer a iglu
că tu nu eşti acolo
apoi sudul şi-a suflecat aurora boreală
agitând lăncile de floarea-soarelui
la rădăcina lor păianjenii ţeseau o rochie albă
iar buzele îmi deveniseră o pasăre răstignită
în văzduhul de gratii veştejite
atunci am frânt ultimul reazem al adăpostului de frunze
şi cerul s-a unduit o clipă la picioarele noastre
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com