| |
|
| |
Roşul îmi curge de pe unghii
într-o descărnare
mă curbez pe spaţiu tău
să te faci ghem în mine
câtă nevoie ai de iubire
ochii umezi ţi se aprind
să ardă aerul dintre noi
ca un început de inspiraţie
în capul tău nimicul explodează în materie
neuronii încep a străluci în nebuloase
pe spate am un Orion
îmi place cum îl săruţi fără teama de a muri în el.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Sancho Panza -
2008-09-12 |
Simona, mi se pare ca de la oja la cosmogonie e drum lung...si parca prea il strabati in doi timpi si trei miscari. Cred ca poti renunta la cele doua versuri de inceput, as zice ca nu iti aduc un mare castig, dimpotriva.
Iar finalul il vad cam asa:
"să ardă aerul dintre noi
intr-o explozie de inspiraţie
nimicul inflorind pana ce
in neuronii tai vor străluci nebuloase
pe spate am un Orion
îmi place cum îl săruţi fără teama
de moarte."
|
| flabra -
2008-09-13 |
varianta ta pierde sensul propus de mine. da, suna bine, ai bagat si un viitor, dar eu deja traiesc momentul in poemul de fata. din pacate nu ai inteles mesajul si eu am dat prea putine detalii cititorului, gresind. te mai astept.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com