| |
|
| |
Un fel de foame de dincolo de foame mă înghite
Şi mă constrânge-n umbra razelor solare
Ca o beţie cruntă în fiecare zi.
Încerc să explic părintelui meu că logic ar fi
Să moară. După el eu şi apoi copii noştri
Şi că accept acest mers ca o boală.
Sunt invidios pentru că femeia poartă în pântec
O lume cu idealuri, cu zile şi nopţi
Şi zbateri de aripi inutile.
Flori carnivore înainte de a se închide
Sunt ferestrele ce se zbat în pupile.
Pleoape trase din adâncime.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com