Ancuta Leonard -- scars forever -- poezie

uneori găseşti o uşă o deschizi treci dincolo
ea se închide cu zgomot în spatele tău
apoi dispare ca şi cum nu ar fi fost niciodată

te trezeşti într-un spaţiu
nu ai greutate umbră nu îţi simţi pielea şi totuşi te doare
ca şi cum ai grefa toate durererile de o posibilă gazdă
le-ai coace pe toate în tine
nişte mere care putrezesc instantaneu în locul în care lumea se dispersează în tine
la fel cum lumina se îneacă în petrol
îţi derulezi inima pe normal o bandă magnetică goală între un capăt şi celălalt doar sunete de neînţeles foşgăituri pocnete
dacă o asculţi pe invers sunt incantaţii satanice acorduri de orgă peste acordul tău de a-ţi vinde sufletul unei persoane care l-ar arunca în uitare ca pe o bluză incomodă
apoi cineva înregistrează în tine un ţipăt prelung
un ţipăt care se înfige în esenţa ta ca o suliţă
atunci vrei cu disperare o uşă
oricare uşă prin care să fugi de tine însuţi dar tot ce poţi vedea sunt cioburi de oglindă
se lipesc de tine ca de un glob reflectă liniştea pe toate lungimile de undă
te învîrţi în loc proiectezi mental o mie de uşi
o mie de posibilităţi de a părăsi lumea asta
de fiecare dată te trezeşti în acelaşi spaţiu
în care suma sufletului tău cu sufletul tuturor lucrurilor e zero absolut
atunci spui că nu poate fi adevărat trebuie să te trezeşti
tragi de aer ca de o bucată de latex încerci să respiri
dar înghiţi doar un pumn de cuie ruginite
nu-ţi rămîne decît să le speli în sînge pînă strălucesc
apoi le iei unul cîte unul şi le baţi în cutia zilelor
din care nu poţi ieşi
te gîndeşti cum le-ai îndesa unul după altul în ţeava unei arme
apeşi pe trăgaci
explozia ar trebui să deschidă o uşă în creier între gînduri
simţi curentul
auzi vuietul
pare că eşti undeva suspendat jos e un labirint
păzit de sute de cîini negri cu dinţi de oţel
în fiecare dintre ei mîrîie o inimă ca o decizie de-a ta
dincolo e o terasă unde ea
chiar ea
cea căreia nu-i poţi pronunţa numele de teamă să nu o sperii
stă cu moartea la masă
te arunci cu încredere
dar iar ai ieşit din poveste
eşti undeva aici te simţi în preajmă
în aer
ca o prezenţă ca o senzaţie de déjà vu

o pereche de ochi sulfuroşi te priveşte din întuneric
ţi-e teamă auzi frica asta pulsînd în aer
o litanie pe note ample de orgă
apoi totul se repetă de parcă ar fi un disc zgîriat
r e r e d u