îmi luai frigo, în rate, teleportabil
şi-l aruncai cu deştu-n sus, ca pe-un bănuţ, pân` la frăţâne-miu
ce meşterea pe-atunci la căruţ (căruţu lu` sfântu` vasile), să-i pună un ham
şi-n timp ce-aşteptam cu mâna la spate căuş, să-mi pice jivina
fluieram, numa-n şoşoni şi pestelcă,
o sonată pentru ibric (era melancolic de mic)
urma să merem în junglă, un pic,
pe amazon, în vale, după un zvon
cică, pe-undeva, prin ţara lu` mentosan, dintr-un bolovan, curgea la sifon clasa-întâia
de-aia n-am bobinė tot anu` un zăhărel, grăsimi sau acide
şi făcui la flotări – suta pe zi - în deştu` ăl mic
şi-mi luai şi frigo anti-atomic, cu teveu, parabolic
-toate, la preţ de cacao
da` când aruncai pestelca în aer
ca să-mi aşez guguştiucu sub cascheta cea nouă şi pectoralii sub vesta tre chic
mi se făcu sete, da` o sete superformidabilă, ca a lui epaminonda bucevski de la suceava.
ia să gâdil un gât de sifon băştinaş, din ce-a mai rămas
de la chef, de anu` trecut, când pusei rămăşag pe cabalina lu` sfântu` vasile
ca, la anu`, pe vremea asta, mă-ntorc sifonat, clasa-întâia, din ăl mai cu bule
două tari, două nule.
şi clipẽ din gene. şi-atuncea, finuţ, uşa de la frigo se deschisese
şi-afară din frigo se rostogoli o zână
cam aşa, ca o punguţă de cacao
- “u uuu uu un şerveţel te rog”, îmi zise dârdâind zâna cu nas roş
căutând cu ochii un coş. întinsei pestelca
- “şi-un gât de lapte cald, cu cacao”
…m-apucai să smulg cabalina….
-“şi-am să te duc în ţara lui mentosan”
şi tăcu zâna…
….cabalina mea fonfăia mentosgum, culmea!, şi-mi ciripi, în timp ce privea: “sifona-m-aş, ergo sum!”
lipii în gând de fruntea-i ibricu`
şi mai ştersei odată la zână mucu
(n-am găsit altă rimă)
apoi supse deodată lăpticu`
de-atunci tot merem şi merem
io, cu frigo în ham şi, sus, pe ibric, zâna
din când în când o arunc cu deştu-n soare, ca pe-un bănuţ
(tu ce cre? mai e mult?)
|