Laurenţiu Belizan -- galileo şi galileea -- poezie

aş dori un tren alb cu clape negre şi două pahare cu gin tonic

ştiu

ştiu că nu acesta e numărul dar am citit în cartea de telefoane că sunteţi centrala viselor neomologate şi acceptaţi dorinţe de la mare distanţă cu taxă inversă
aţi putea eventual schimba ultimul vagon cu un baldachin ori cu un ochi ieşit de pe andrea
în fond totul e o catenă pluridermatică
aţi putea eventual să inventaţi o verigă lipsă din stuf
este cel mai bun pentru acoperişuri
desigur trenurile nu au plafoane de stuf
atunci poate că veţi inventa un joc pentru călători
îmi puteţi sugera unul
da
un joc extrem în care un cuvânt se aruncă de pe locomotivă sub roţi
iar călătorii încearcă să-l prindă cu un croşet
odată captiv în plasa croşetului cuvântul îşi va lepăda solzii întorcându-se într-o mângâiere
în ultimul compartiment să plantaţi gazon
iubita meu adoră să adoarmă pe iarbă dar fiţi atenţi
nu plantaţi nici un pom pentru că într-o clipă rădăcinile lui vor înhăţa terasamentul

trenul va deveni punctul fix pe care galileo din altă galaxie l-a notat deja pe o hartă cu astre apoi i-a modelat plastilina până când a devenit galilee
fiecare bărbat îşi vede iubita ca pe un pământ al făgăduinţei in jurul căruia gravitează inele de lumină
galileo îl va modela până vor tâşni hulubii iar şina de tren va şipoti a iordan