| |
|
| |
Nu purta atunci
īn pumnul lui strāns
nici un gāndăcel cu lacrimi de copil adevărat,
nici smochine coapte de grijă īn sān,
nici o altă urmă de poveste cu rost.
Trebuia deci, să ghicesc ca un om mare.
Prima noastră īncercare
ne trădează īntotdeauna de suflet cărunt:
nimic.
Abia după aceasta putem īncepe
să nu ştim ceva anume.
E o lună...am zāmbit īn cinci colţuri,
previzibilă ca o dimineaţă cu ceas.
O săptămānă? O zi?
Erau doar clipa şi zarul ei,
valoroase cāt libertatea de a iubi sau nu.
Tu unde crezi că poţi să pleci fără mine?
Şase-şase.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com