Laurenţiu Belizan -- ut -- poezie

dacă voi ţine mâna întinsă deasupra pântecului tău
o să se încingă ca un beţişor de santal
în fumul căruia o fecioară brodează pietre în carne

trupul veşmânt fluid
se despică precum odată marea
unde un copil legănat de o cămilă
îşi priveşte urmaşii aidoma unui beduin
mormântul faraonilor de gips

degeaba valurile se înalţă parapete de mărgean
în zadar molima îşi lasă ovulele în nisip
spinările noastre vărgate de bici
au căpătat forma unor cochilii
dar uite
căluţii de mare tot mai ştiu să picteze
apa din coapsele tale şi nu uită să culeagă
paharele sparte ale unui ultim sărut imponderabil

în tine se deschide un vortex
şi-mi ceri a nu ştiu câta oară
să-ţi spun povestea notei ut
iar eu împreunându-ţi mâinile
voi striga în toate limbile
dezlegându-le hamul
că lumea se împarte iarăşi la unu

gândul nostru va fi din nou
încrustat de cuţit a răscruce
şi cărţile antebraţului vor rămâne deschise
până când vizitiii vor aduce din adânc o corabie
ca o ladă de zestre o caleaşcă a început de crâng
iar Gomora va deveni un orăşel
în globul de cristal al cetăţeanului kane