Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace eşti atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te laşi pe ea
şi când ţipi în spasme cât îţi e de bine.
Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' ţeapăn, şchiopu'Ahab pe mare.
Mai miroşi a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie
şi la “Fin!”, de lacrimi, mai ca o lămâie
despicată-n două, ochii mei sunt plini.
Mai aud, mai pipăi, mai vorbesc, miros;
Dar nu simt nimica de la brâu în jos .
Dupa A tine, a mine - Adrian Păunescu
Mai miros a tine, mai miroşi a mine,
o să vină vremea să ne şteargă ea,
încercare aspră, misiune grea,
nouă, niciodată, nu ne va fi bine.
Te-am iubit cu moartea în împreunare
te umpleai de mine, iarăşi te vîna,
azi rămîi cu moartea, trista, blînda mea,
eu rămîn cu pielea scînteind de sare.
Mai miros a tine, ochii mei sînt plini
de-ale tale lacrimi pînă în călcîie,
dragoste finală, moartea mea dintîie,
floare-n gelozia sectelor de spini.
Mai vorbesc cu tine - trist şi dureros
Prin al cărnii noastre-mpreunat miros.
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com