| |
|
| |
când am murit prima oară
erai o zeiţă de mătase
ce căptuşeşte matricile din lut
cu voaluri azurii
cu ochii închişi îţi miroseam faţa
încet
fără să ştii
părul meu se lipea de obrazul tău
iar tu îmi vorbeai despre cer
vibraţie albastră a veşniciei
ca despre un muribund gata de transplant
pur şi simplu luai ficatul în palma ta
inima plămânii
şi le aşezai cu grijă în mine
prima dată când am înviat
te-am regăsit într-o frescă
cu alungarea din paradis
iar culorile se aninau de noi
aşteptând alte răsărituri
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| emiemi -
2008-08-22 |
Laurentiu, te rog reciteste regulamentul. Si incearca sa-l respecti.
|
| Lentib -
2008-08-22 |
Poemul de faţă este postat la interval de două zile faţă de ultimul.
Dacă este vorba de alt gen de încălcare a regulamentului te rog atenţionează-mă.Fii te rog mai explicit.
Cu stimă
|
| emiemi -
2008-08-24 |
Imi cer scuze, ai un id care seamana foarte mult cu alt autor si am citit in graba.Dar ca tot sint aici:
fii sincer cu tine si cu cititorii.
|
| Lentib -
2008-08-24 |
Pal Emilian,
oricine poate greşi.Chiar nu este nicio problemă în privinţa asta.
O să te rog în schimb să-mi spui la ce te referi în legătură cu sinceritatea.Sunt convins că este vorba de poezia mea, nu-i aşa ?
Dacă este aşa, atunci adu argumente şi cu siguranţă vom avea câteva polemici cordiale...
Cu respect
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com