| |
|
| |
să te trezeşti dimineaţa să-ţi scuturi degetele
ca un husky după o ploaie zdravănă
din degete să se prelingă apa să răsufli uşurat
ea e aici
să mergi săltat pe stradă să-ţi spui īntr-o zi
strada asta o să poarte numele meu poate aşa
vei rămīne aproape de oameni
unii te vor călca cu respect
alţii vor merge īmpleticit nu contează
eşti aproape de oameni īi simţi respirīnd
şi asta te face mai bun
să te sui īn trenuri de plastic
īn gări aproape electrice să nu mai păstrezi decīt
amorţeala din braţ şi căldura patului
cīnd ea se ridică şi deschide fereastra
preţ de o clipă inima ţi se strīnge poate
o să plece şi ea dar nu
ea se īntoarce īn locul ei
īntre piele şi stern
*
mi-am dorit să trăiesc mult
să mă las de fumat
să īmpart cu ea zilele ca pe-o bucată de pīine
draga mea ia şi mănīncă nu te prosti
intri īn sesiune şi ai nevoie
n-am īnţeles nici acum de ce īmi dai mie zile mai multe
cīnd eu sīnt obişnuit să nu mănīnc zile īntregi
draga mea ai să cazi pe stradă
poate cineva cu maşină gri te va duce īn trombă
la cel mai apropiat spital
iar eu nu voi şti
şi-o să dorm ghemuit īntr-o stare de rău vecină cu voma
o să mă trezesc īn aceeaşi stare vecină cu voma
colega de cameră o să-mi pună comprese
o să īncerc să mă duc la servici
dar după primul pas o să cad şi īn cădere
o să trag după mine pămīntul
*
ea e aici
şi ziua īncepe ca şi cum ai īnvīrti cheile īn contact
totul se mişcă
ea e aici īntre muşchi
şi vertebre
totul se mişcă
*
să te trezeşti dimineaţa să-ţi scuturi degetele
ca un miner după o explozie zdravănă
din degete să iasă mii de albine
şi ele să fecundeze pămīntul
să ai un milion de copii şi fiecare
să aibă un nume după lucruri mai importante
pe unul să-l cheme soare
pe altul străin
pe altul culoare
ea e aici şi noaptea īncepe ca un tren
mai īntīi lent apoi accelerează
pīnă cīnd simţi că nu mai poţi păstra nimic din ceea ce vezi
pīnă cīnd inima se lipeşte de oase ca un copil de trupul mamei
*
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Sancho Panza -
2008-08-20  |
autobiografic (doar e un text de Emilian Pal, nu?) si totusi, de data asta, trecand cu mai multa usurinta peste accentele de jurnal ( prea ascutite) care tineau, uneori, cititorul la distanta. Fara metafore sofisticate , fara multe artificii optzeciste, douamiiste sau etc-iste. O poezie care traieste, respira, viseaza. O poezie a fericirii imbracata in haine de lucru. :)
"ea e aici
şi ziua īncepe ca şi cum ai īnvīrti cheile īn contact
totul se mişcă
ea e aici īntre muşchi
şi vertebre
totul se mişcă"
"să te trezeşti dimineaţa să-ţi scuturi degetele
ca un miner după o explozie zdravănă
din degete să iasă mii de albine
şi ele să fecundeze pămīntul
să ai un milion de copii şi fiecare
să aibă un nume după lucruri mai importante
pe unul să-l cheme soare
pe altul străin
pe altul culoare"
da. penita.
|
| bobadil -
2008-08-20 |
Intr-un fel cred ca pe final ai pierdut ceva din forta textului.
Insa pot spune cu mana pe inima ca este un text poetic absolut ok.
Mizand mult pe anatomie (poate asta vine de o Ioana sau o Iona) Emil ne infatiseaza aici o disectie pe viu care imi aminteste de tablourile "Renasterii suprarealiste". Sigur, este greu si lung drumul suprarealismului, mai lung si mai greu decat calea ferata de la Vascauti la Barlad vorba unui prieten comun, dar fara nicio indoiala este un drum plin de viata adevarata, adica dureroasa.
Andu
|
| emiemi -
2008-08-21 |
Adriana, Bobadil, multumesc. Din punctul meu de vedere acesta este unul din cele mai calme texte pe care le-am scris. Terminasem programul la servici m-am asezat sa scriu. Nu stiam ce sa scriu si nici ce va iesi. Era doar o stare.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com