| |
|
| |
Acesta este şifonierul celor trei anotimpuri
călcate şi apretate pentru tine.
Haine dezbrăcate din suflet în suflet,
la picioarele unei vieţi frumoase goală
ce nu te-a mai încăput indiferent.
Aici te voi uita ros în coate,
la fel de ordonat cum te-am iubit.
Mai întâi ca pe un fular croşetat
din lâna unei oi colorate.
Recunosc. era iarnă,
te priveam pe fereastră cu nasul lipit
de prezentul tău continuu.
Topiţi de braţe deschise, topiţi de drag,
miroseam a copii cu sănii.
Tot mai înâi ca pe un pământ arat,
despletit ca un spic de fată căpruie,
amar ca o pâine fără toate zilele.
Dacă mai crezi şi acum că îmi îngrop
morţii în grădină şi frica în obraji,
atunci jur că nu era primăvară.
Până la capăt ca pe o rochie albă,
aleasă într-o vară bătrână de rea
care nu a vrut să îi înflorească
nici o cunună.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com