| |
|
| |
Sunt un om pitit într-un ceas.
Îmi transpir viaţa sub minutar
ca sub o coardă cu mânere de lemn.
Sar peste mine înainte şi înapoi,
într-un picior de trup,
într-un picior de suflet,
grea cât cincizeci şi două kilograme de somn în cer,
uşoară cât un vis murdar albastru în coate.
Nu cresc niciodată în grădina mea,
dar port grijuliu în inima inimii
sămânţă pentru rădăcina unei flori cu rod.
Tu ţi-ai dori să fie băiat, îmi spuneai,
eu mi-aş dori să fie grâu.
Noi ne vom înmulţi şi cu zero la nevoie,
râdeam colorat căprui între clipe.
Sunt un om pitit într-un dar viu,
sar peste mine înapoi şi înainte,
într-un picior de suflet,
într-un picior de trup,
pământul bătut în creştet fără urme de cuie
mi se modelează pe degete în sus
sub formă de groapă.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com