Ecaterina Bargan -- strâmtori -- poezie

Inspiraţie înseamnă să te scoli noaptea şi fără să aprinzi lumina să îţi notezi ideile pe cea mai apropiată hîrtie

înseamnă să te culci pe o ureche ca să asculţi vibraţiile pământului fără să îţi dai seama că de fapt tu nu auzi nimic şi când realizezi asta să scrii totul pe nisip ca mai apoi vântul să şteargă tot

iubire este atunci cînd celălalt rupînd ciocolata în jumătate îţi dă ţie partea mai mare

este atunci cand persoana de lângă tine îţi întinde mâinile dar realizezi cu desăvârşire că îi lipsesc palmele şi printr-un gest brusc îi descoperi sufletul

zîmbetul este ca atunci cînd rîzi cu zgomot înăuntru iar în afară nu se aude nimic

este ca atunci când te simţi ca un străin în mijlocul prietenilor încercând să loveşti în stânga şi în dreapta pentru a fi ascultat şi dintr-o dată te trezeşti din vis realizând că soarele este încă sus

disperare înseamnă să îţi simţi degetele amputate cînd numeri bănuţii ca să achiţi pîinea şi scapi totul din mîini la gîndul că ţi-ai uitat copilul afară lîngă ghereta cu lapte

înseamnă să te trezeşti singur într-o mulţime de necunoscuţi zîmbetul cărora îţi provoacă dezgust şi să nu fie niciun om iubit aproape

fericire este atunci pe cînd în monotonia vieţii de zi cu zi cineva îţi zîmbeşte brusc te îmbrăţişează şi îţi spune că te iubeşte cel mai mult pe tine

este atunci când faci primi paşi în viaţă sub sărutul dimineţii şi în extazul creat nu realizezi cine se ascunde între tine si om

ninsoarea este scrumul alb lăsat pribeag în sufletul tă paşii ţesuţi în lumina lunii rătăciţi acolo unde se pierd

este o plapumă de oameni din care bei să-ţi stâmperi setea ca pe urmă să calci desculţ în urma ta

* (versurile cu italic sunt scrise de mîna lui adrian, cele simple sunt scrise de mîna mea)