Ancuta Leonard -- slimlight -- poezie

când eram copil
mă minunam când vedeam vapoare în sticlă
nu înţelegeam cum pot ajunge acolo
acum nu înţeleg
cum poate cineva să pună o minune
în interiorul unei femei
şi acea minune în loc să crească
se subţiază, ca un fascicul de lumină care se strecoară
printr-o crăpătură dornic să alunge întunericul,
devine fadă, cum ar fi o caserolă de ciuperci magice
din care cineva a extras visele

bine

pentru început fac baloane de săpun
trebuie să existe cineva undeva care mai face,
baloanele noastre se lovesc unele de altele
intră unele în altele
respirările noastre se unesc
cresc în interior
ca şi cum s-ar crea o cupolă deasupra oraşului
a lumii,
îmi doresc să existe o locomotivă cu aburi care trage după ea
tot frigul
esenţa iernilor filtrate prin oameni
şi care să dea târcoale balonului
până îngheaţă

cred

ne-am putea trăi viaţa ca într-un iglu
la adăpost
mirosind a peşte a lumină din grăsime de animal
ne-am coase pieile până ne-am îmbrăca unul cu celălalt
ar putea fi bine o vreme
cu dragostea la afeliu, departe de soare
feliind căldura dintre noi
două pentru azi - tu o iei pe cea mai mare -
două pentru mâine

precis

într-o zi de vineri
voi pleca să vânez o durere în tălpi căutând un loc
în care să arunc dopurile din ochi
să pot vedea cum zâmbeşte fruntea
cum omul de azi
e omul de ieri cu un rid în plus
în timpul acesta
ea va scobi în pereţii dragostei ca să vadă din ce e făcută
ce e dincolo,
în ea va intra o rază subţire de lumină
şi va crede că dincolo e o zi minunată
ca un pui de găină sub cerul limpede al vulturilor

nu

oricâte prezervative
mi-aş pune pe inimă
bărcuţa scoasă din sticlă
nu rezistă în faţa unei furtuni adevărate.