Lelia Mossora -- VERSURI -- poezie

Deasupra focurilor
Sunt ca un abur descântat trecând din vis printre izvoare
o picătură din înalt şi trupul tău din nou mă doare.
Eu sunt doar omul fără azi ce nu aşteaptă să sfârşească
basmul frumos din care cazi, de sus, din lacrima cerească.
Şi-s palmele întinse-n van deasupra focurilor noaptea;
sunt omul clipei cât un an şi cu sărutul cât e moartea.
Mereu am alergat spre-acum şi-nspre-ntunericul de iartă.
Eram în vară-un gest de fum ce începuse-abia să ardă
şi tu erai culoarea mea ce o dorisem neştiută
de ochiul cerului, de stea şi de mireasma-n somn pierdută.
Eu sunt doar omul fără zestre de luna plină şi de cântec,
eu sunt sau nu... dar gându-mi este între tămâie şi...descântec.

Doar nunţi de triste iele
Credeam că n-ai să vii - mireasmă fără leac
Culorile să-mi porţi - eşarfe reci de vânt;
eu culesesem soare şi roşii flori de mac
şi gura mea vorbea chiar fără de cuvânt.
Erai acolo, sus, într-un pocal de stele
Cu sufletul mai gol ca flautele vechi;
erau în gândul tău doar nunţi de triste iele
şi dor şi aşteptări legate în perechi.
Cu fruntea aplecată deasupra mâini-ntinse
treceai mereu prin fum şi peste depărtare...
Se întorceau legende din basmele prea ninse
şi degetele tale erau mătănii rare.

Pe drumul dintre cer şi piatră
Parfumul tău de santal în carne îmi pătrunde-adânc,
pentru corăbii sunt doar mal şi port nelinişti la oblânc.
Mă duc şi nu mai vreau să ştiu că sunt, departe, doar o stea
şi-n noaptea albă că sunt fiu durerilor, dacă m-or vrea.
De vis îţi dau pocalul plic să bei mereu vorbele mele
şi pân-la asfinţit mă-nclin când vin să te adoarmă iele.
Mă duc şi voi lua cu mine iubirea, vântul su cu sarea
să le prefac în cristaline, să uit mai repede uitarea.
Şi dac-ai şti cum trec mereu pe drumul dintre cer şi piatră...
Aş fi voit să fie-al meu străinul cântec sintr-o şatră
pe care-l voi fi auzit umblând mereu fără iertare
uimit de a te fi privit cum baţi din pleoapele amare
nedescantate de lumină şi nici de sărutări atinse...
Tăcând eu voi fi fost retină sub geana care nu mă plânse...