| |
|
| |
īmi scapă toate tristeţile īn textura umedă dintre sfīrşit de iarnă atrofiată şi primăvară
răsuflarea ta se scurge īnspre ferestra deschisă din zidul otrăvit de timp
port mīna obosită prin păienjenişul izolat de insula chemărilor tale
e tinereţea prea revoltată
raza incidentă
ca valul īngenuncheat īn indigo mīngīie tărīmurile
sărută obrazul
de un roşu dizolvat īn ploaia disperată să se agaţe de ceva care să nu fie pămīnt
nu oase descompuse īn măduvă
sau antilope devorate īnainte de a-şi ciuli urechile
setea de viaţă nu cīntăreşte ce cade din balanţă
şi nici ce rămīne
cuvinte jupuite din cuvinte
tristeţea brută adīncită īn cearcăne
strigătul omului care se īneacă
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com