| |
|
| |
se pun sigilii de argint
în matca tăcerilor
peste bolţile pământului
cu sufletul în faşă
ne pierdem
a mia oară pe cremenea solzilor
stau de-a valma lumile copilăriei
alergăm după vocile noastre
ne apropie o altă noapte
foşnetul ierbii însângerate
ploile dezlipesc trupurile
o moarte temporară
în cercul stins
al unei alte mirări
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Keller -
2006-04-03 |
Madă, cineva drag mi-a spus candva.... ' textele care nu au comentarii inseamna ca sunt texte bune;)'
asemăn poemul tau "Foşnetul ierbii însângerate" cu o chintesenta a pledoariei lui Le Breton se rezuma la buna randuire intre tacere si cuvant, la acea etica a conversatiei care presupune ca orice enunt implica un raspuns, orice afirmatie, o cantarire a pertinentei , orice dialog, o deliberare reciproca.
In abisul tăcerii trăim o 'moarte temporară/ în cercul stins/ al unei alte mirări'
cu mult drag,
erika
|
| Sapphire -
2006-04-04 |
Madim, ca sinteză a trăirilor, este într-adevăr mai bine scrisă poezia aceasta, îmi place că nu mai pare ca ţi-ai dat pur şi simplu frâu liber trăirilor; e aici o anumită decantare care ţi-a folosit.
Nu-mi place însă titlul (drept pentru care am şi tot ocolit să citesc poezia până acum...), mi se pare chiar... anapoda, şi ca imagine, şi ca son. Ce reţin: "de-a valma lumile copilăriei", "ploile dezlipesc trupurile" (deşi poate ar merge mai bine lipsa determinării: "ploi dezlipesc trupurile"), şi, da, ultima strofă.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com