| |
|
| |
Muntele creştea până în cer,
apoi ploaia căzu peste pământ
- grăia Ahura Stăpânul -
Ea flutura prin deşert
gazéle fugărind,
chemarea i-o aducea vântul;
ochii-i ovali străbăteau nesuflând
dune uscate, nisipuri încinse,
acasă visând, aşternut de satin
şi-o mână în părul răsfrânt
adulmecând-o.
Se auzea departe chemarea,
nu cea a amiezii toride
şi nici a nopţii tăcerilor reci,
a mirare plutea peste nisipuri
un cântec de dincolo de păduri.
Muntele crescuse până în cer,
apoi ploaie căzu peste pământ,
o, Ahura grăise!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com