| |
|
| |
traversānd toamne,
lumea pare mai mică-
iarna aproape.
mirări de toamnă,
boabe de struguri sparte-
brumă la tāmple.
singur pe alei,
plopi desfrunziţi- soarele
rănit de plecări.
nimic nou, numai
tăcerea bate toaca-
chemări de departe.
nimfe pe plajă,
vin valuri de căldură-
explozii solare.
amiază rece,
ud pānă la piele-merg
pe scurtătură.
cāntec de fluier.
mustrări īn inimă trezesc
dulăii stānii.
ştiuleţi la poartă
căni cu must, pastramă-
alte proiecţii
cāntări de greier,
dileme printre frunze-
zbor spre alte lumi.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Ecaterina Bargan -
2008-07-30 |
īncepīnd chiar cu titlul văd poema asta deja obositoare. gerunziu īn titlu este atīta de greu că nici nu-ţi mai ajunge forţă să citeşti rīndurelele ce urmează după. uha, şi īncă titlul se reia īn poezie. asta-i culmea: "mustrări īn inimă trezesc/ dulăii stānii.". exprimă-te măcar coerent: "mustrările din inimă..." nu pot spune nimic mai mult si mai departe de:
"nimic nou, numai/ tăcerea bate toaca-/ chemări de departe."
|
| Ani -
2008-07-31 |
Ecaterina
Părerea mea este că titlul conferă poemului un simţămānt dinamic, de continuitate.
Trecānd prin viaţă, prin mai multe toamne, iată că bătrāneţea bate la poartă. Am respectat īn mare specificul unui senryu. Poate mesajul poeziei a fost cam diluat şi nu a ajuns şi la inimă ta.
mulţumesc pentru citire şi pentru comentariu.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com