Se tânguie magma, se-nchin-o festucă
sub rasa întinsă, fecioară cu har,
ne caută sfinţii stângaci, în zadar,
cu tabla de legi, înapoi să ne-aducă.
Dulama roşeşte. Bătrânul stejar,
de cer ne ascunde cu umbra-i adâncă.
Mănâncă din mine, fecioară, mănâncă!
Sunt Domnul iubirii şi-al cărnii tâlhar.
Să-mi sorbi de pe buze un ultim pahar
(aghiasma luminii din ochii-ţi, fătucă!)
şi-n sfârcuri de iarbă cu mine te culcă.
Sunt Domnul iubirii cu trupul de jar.
Prin pieptu-mi-pronaos şi sânii-ţi-altar,
sangvin, cel de-al şaselea simţ se aruncă,
iar noi zămisli-vom a unşpea poruncă:
monastic eden întru doi, sanctuar.
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com