| |
|
| |
se făcea că locuiam īntr-o fabrică părăsită
eu eram o răgace şi te muşcam de un deget
gemeai surprinsă ca să mă ierţi
trebuia să-mi īntind aripile şi să īmprăştii pulbere sclipitoare
lumea era o broască ţestoasă bătrīnă de o mie de ani
stăteam cocoţaţi pe carapacea ei
mergeam īncet dar sigur spre cei ce nu mai sīnt
se făcea că mergem la toate nunţile de pe pămīnt
din pămīnt
la īnchinat
lăsam un soare sau doi
*
părinţii noştri erau ultimii cai sălbatici
o vreme ne-am ţinut strīns de coama lor
ei fugeau spre moarte ca şi cum ar fi fugit spre tain
noi ne ţineam strīns de coama lor
fuga lor a trecut īn oasele noastre
apoi a īnceput să plouă şi nu s-a oprit
de parcă toate vieţuitoarele ar fi dat īn plīns
vin apele īţi strigam vin apele
tu īmi spuneai
deschide-ţi braţele
pieptul
primeşte-le
cine ştie cīnd va mai curge prin venele noastre ceva
*
uneori nu te mai simt aşa cum te simt
de obicei
nişte furnicături sau o căldură īn piept
mă sperii īngrozitor ca atunci cīnd visezi o cădere īn gol
apoi te trezeşti lovind cu picioarele de marginea patului
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| bobadil -
2008-07-23 |
"era o femeie īmi suna la uşă tārziu după miezul nopţii
īmi spunea că a venit să māncăm īmpreună
scotea din sacoşa de pānză un iepure alb-negru
īmi spunea că ar putea fi un melc cu urechi prelungi
dar că nu e aşa pentru că
se īntāmplă fiecăruia să fie altfel
mai ales atunci cānd nu are de ales
dansa pe balustradă īmi sugea cu ciudă urechile
apoi mă lăsa să o iau de mānă
să o port prin īncăperile casei devastate de cutremur
eu gāndeam că aşa nu se mai poate
mă dezlipeam de toate lucrurile simbolice
īncercam să-ţi arăt că ne aflăm īn interiorul unui sentiment īngrozitor
că ne pāndesc subtile plenitudini şi multe altele
treceam pe holuri rumegānd iarbă
ea rămānea mereu īn urmă
număra īn gānd pānă la sfārşitul numerelor
tu mă desenai cu vārful unghiei īn aer
mi te īncolăceai pe oase ca o iluzie obosită
să nu zici că nu ţi-am spus"
Matei dixit iar tie poate ca iti va face bine, zic si eu.
|
| alma -
2008-07-23 |
Chiar, ce seamana universurile. Dar cred ca e doar pentru ca pasii lor au trecut prin aceleasi locuri, in timpuri diferite, iar noi, cei care ii recunoastem, vedem doar cat de mica e lumea: aceleasi sunete, aceleasi culori, doar cuvintele diferite. De aceea, noi, poetii, vorbim aceeasi limba. Si de aceea suntem neintelesi.
:)
|
| Ecaterina Bargan -
2008-07-24 |
"trebuia să-mi īntind aripile şi īmprăştii pulbere sclipitoare" - aici ar trebui un "să" īnainte de īmprăştii. "se fācea" cu "ă".
asta-i faina:
"ei fugeau spre moarte ca şi cum ar fi fugit spre tain
noi ne ţineam strīns de coama lor
fuga lor a trecut īn oasele noastre" dar ce inseamna "tain"?
si finalul ramine, se memorizează. e bun.
|
| emiemi -
2008-07-24 |
Bobadil, stiu poemul, dar eu il prefer pe Radu Tudor Ciornei.
Alma multumesc de lectura.
Ecaterina, am corectat. Tain inseamna mincare, hrana cind te referi la animale.
|
| bobadil -
2008-07-24 |
Da, si mie imi place dottore nexus, insa versurile tale m-au dus cu gandul in universul lui ghigiu, deci mai aproape de gellu. Asa a fos sa fie.
Andu
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com