| |
|
| |
Am mai albit
de când ne-am văzut ultima oară, prietene
şi nu am dat ocolul pământului ca tine,
în ochii mei
marea nu s-a odihnit
dar chiar aud
prăbuşirea gheţarilor de la poli,
mi-amintesc lângă arteziana din drum
cum mi-ai spus că cea mai mare minune
e să auzi o balenă pufnind,
păduri zeelandeze
sunt pentru mine foi de calendar,
colibri - secvenţe de film,
şi
o, cât am mai albit
de când nu ne-am mai văzut,
prietene!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2008-07-18 |
un text simplu, fara pretentii care transmite un gind care atinge pe fiecare din cind in cind
|
| cailean -
2008-07-19 |
Mulţumesc, Virgil, pentru popas. Fără pretenţii, da, dar încercând să nu fie simplist.
|
| montecristo -
2008-07-20 |
Cititorii au puteri diferite de receptare.
Drept exemplu, pentru mine a fost o încântare să parcurg textul;
l-aş numi "unduire", în ciuda temei grave , întrucât cerţi cald.
Respect,
Cristi
|
| cailean -
2008-07-20 |
Conte, nu cert pe nimeni. Mă bucur că ţi-a plăcut şi că-i spui unduire. Şi mie îmi place tare mult.
|
| montecristo -
2008-07-21 |
Şi totuşi...
parcă "urechezi" puţin timpul....degradarea...
aşa a ajuns la mine starea din spatele cuvintelor.
Poate mă-nşel!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com