| |
|
| |
Ce ieftin este ceasul comorilor surpate
În castele cotloane de vene şi din duh,
L-aş vinde pe–o ispită cu palme-ngenuncheate
Sau i-aş cresta pe rânjet al limbilor zăduh.
Cu eleganţa umbrei, se tânguie tăcerea
Pe umerii isterici ai vechiului mister,
Armonica durere îşi află decăderea
Când gându-şi luminează mormântul auster.
Ce scumpă-a fost comoara surpatelor cadrane,
De genele-ţi albastre, pe rând, ne spânzuram,
Ne diluam amnezici în vene diafane,
Ferind blestemul cronic al verbului infam
Şi-acum? Din vorbe mute iubesc şi dau sentinţe,
Îmi pare-o sărbătoare când te golesc din toc;
Vând strâmtele temeiuri şi cumpăr largi credinţe –
Stiharul de duminici, poetul de talcioc.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| cailean -
2008-07-16 |
Aici parcă mai aveți coerență. Dar tot n-a prea ieșit. Am observat că aveți o obsesie cu venele. La fel cu ”delir”, ”isterie”, sau de prin zona ”cadavru”, ”mormânt”, ”oase”, ”mort”, ”sânge”, ”îmbălsămare”, ”fantome”; eu aș zice să căutați poezia și prin alte părți. Zău că v-ar prinde bine.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com