Cristian Vasiliu -- Sonet 167 -- poezie

Iubita mea, pentru că fac remiză
Cu scorul alb, sub plapumă, îmi pare
Că s-a-ncurcat c-un gălbior pe care
Dacă îl strângi încape-ntr-o valiză.

Nu-i nici frumos şi nici deştept; nu-i mare,
Dar zgândărit şi conectat la priză,
Chiar dacă-i ostenit dup-o repriză,
Îşi chiamă iute alte ajutoare.

Nu-i un mister căci pân’ la urmă, foarte
Gelos, i-am spionat ascuns odată
După perdele: moale, printr-o parte

Sub pat, se bagă (nu se dau în lături
De la nimic) şi sare din cealaltă
Un altu’apoi (‘s vreo zece) printre pături.

Textul parodiat

Sonet 166 (Sub clopotul de sticlă) de Cristian Vasiliu

Sub clopotul de sticlă,-n depărtare,
Doi pescăruşi încălecaţi pe briză
Reînnoiesc pariul fără miză
Şi urcă în spirală către soare.

Se-asează-nvingătorul pe baliză
Când flacăra în jurul lor tresare
Şi-şi scutură de umbre şi de sare
Penajul ciufulit. Înc-o repriză:

Un dans lasciv pe sârma ce desparte
Nuanţele de-albastru; dintr-odată
Prin susurul domol de valuri sparte,

În ţipăt lung mi se aşează-alături
Un zbor învins de neguri, ca o pată
Pe conul de lumină dintre pături.

5 VII 2008