Luminita Zaharia -- Run, baby, run! -- poezie

Mi se spunea, copil:
„Run, baby, run!”

Fugi, fetiţo,
de albina care-nfige acul din zbor
de cîinele vecinilor
de microbi
de-nnegrirea din nor
de beţivul din colţ
de oamenii snobi
de fulgere-ameninţătoare
de prize
şi mai ales de surprize
de geamandura din mare
fugi, fetiţo, pe brînci
de ape adînci
de scene tari tulburătoare
de cartofi prăjiţi şi de sare...

Mi se spunea, adolescentă:
fugi, gingaşă domnişoară
de dor aprins de primăvară
de băiatul şmecher sau pervers
de idealuri
de suavul vers
de ciori meteoriţi
de spaţii închise
de posibili iubiţi
fugi rupînd pămîntul
de vise...

Fugi, femeie, de ape tulburi
de hazardate cuvinte
de gîndacul păros
de grădini suspendate
de culoarea roşu din trandafiri
şi, mai ales, de frumos...
Fugi de prostie
învaţă să-nalţi
temple doar lucrurilor fixe de pe pămînt
gîndeşte cu capul inima e doar un motoraş
fă-te fată modernă de la oraş
nu scrie vorbe pe vînt...

Fugi, bătrînico, de motocicliştii grăbiţi
aşteaptă culoarea verde
şi ca nu cumva
să te-apuce vreo criză de sciatică
ia-ţi o sacoşă pe roţi cînd pleci la piaţă.

Hai, nu mai fi romantică
fugi (dar fugi odată!)
de viaţă...