Luminita Zaharia -- Te-am căutat, Dragoste -- poezie

-Ce-ai găsit la mine, frumoasa mea?
Ce-ai văzut la mine, păpuşă de catifea?
La mine, scorbură bătrînă ce sunt,
umbră inutilă pe bunul Pământ?

...Era odată cineva. Zicea, ningând molcom,
că de-aia l-am şi confundat c-un om,
că mă iubea, că-n ramă seara mă-nrăma,
că vrea icoană şi altar să-i fiu,
până nu bate cucul prea târziu,
că bla, bla, bla, că, zău, pe viaţa mea -
şi-n consecinţă declama
aşa:

-...nepreţuita mea prinţesă,
giuvaerul meu cel mai de preţ,
comoara mea, gingaşă viorea,
de dragul tău, m-aş reîncarna cântăreţ
cu tolba plină de serenade şi acadele...
mult prea-ndrăgită-ndrăgostită, draga mea,
cadoul scump al visurilor mele,
steluţa mea pe Walk of Fame -
tot cerul ţi-l voi pune la picioare!

Privighetoarea-n colivie se zbătea,
fâl-fâl, negând din aripioare,
pisoiul căsca repetat a plictis,
căţelul dădea nervos din codiţă,
maimuţa tot striga, ironic, biiiiis!
bibilica se făcea mai pestriţă,
musca se-aşeza ostentativ pe prăjitura mea preferată...
Nu mai zic de flori! Se ofilea a plâns grădina toată –
şi eu nimic...

Nu mă deranjau defel
sclipiciul şi siropul din cuvinte,
căderea din mic în mai mic,
oglinda mânjită cu ruj strident şi cu frişcă...
Nu mă-ntrebam ce IQ avea El,
dacă spune drept sau mă minte,
cât citea, ce visa, cu ce nostalgii se hrănea...
Dacă-n piept avea şi El o morişcă
din acelaşi aluat cu a mea...

Într-o zi, lumina s-a stins.
(te-am căutat, dragoste, dinadins,
dar numai căutarea inconştientă,
la judecata de-apoi se va puncta...)
Era furtună, Doamne, cum mai tuna
şi-n străfulgerarea de fulger, mustrător violentă,
am văzut în dreapta mea
perna goală, pe care scria
"Singurătatea e prietena ta".
Am râs sughiţat: „Sunt hetero, frate!”
am luat dicţionarul să caut –pentru prima dată -
cuvântul ăsta ciudat: „jumătate”.
Nu exista.
El, cel cu declaraţiile înflorate
(Eşti cea mai minunată fată!)
se transformase-n cana lui cu lapte
cu puţină cacao, ce-i drept,
şi se tot răcea,
ca bătaia din piept,
ca, după milenii, o stea...

Am închis porţile,
am superscriptat nopţile
şi din toate părţile
m-am apărat.
Seifurile, gândurile, printrerândurile,
le-am închis cu trei lacăte.
Am aşteptat.

Un an, doi, trei...
Toţi anii lumii, toţi anii mei.
Dacă tot ce contează, până la urmă, e Aşteptarea?
Căutarea, în lumi paralele, poate e un păcat.
În alte lumi, viitoare,
de dincolo de aici,
poate centrul de univers se numeşte
Visare.

Te-am căutat, dragoste, la întâmplare,
cu paşi mici,
cu poza idolului în poşetă,
cu răbdare de elastic, cu înarmări de arici

şi nu te-am aflat, dragoste,
nu te-am aflat...