Luminita Zaharia -- Natură moartă -- poezie

Flori albe în braţele miresei
margarete crizanteme trandafiri liliac
(nu toate au alternativa culorii
ghioceii, de pildă, sînt numai albi, pe cînd...)
flori multicolore din curcubeu
în vază în ghiveci în Cadillac
în apă, ne-ntrecute-notătoare
cu aspirină întru conservare
flori presate-n ierbar
cu a treia dimensiune furată
flori aduse de băiat pentru fată
la prima-ntîlnire
ca o prevestire
simbolul dragostei
al inocenţei al purităţii
al morţii
flori de azi de mîine
de cîteva zile, bolnave
flori pe care le-au plantat vizigoţii
flori încrucişate
deci mult mai frumoase
ca după botox ca după cosmetizare
floare de cîmp floare de nu mă uita
floare de colţ floare nemuritoare
floare...

Oameni cu picioarele tăiate
în glastre
oameni cu rădăcinile smulse
spînzuraţi la fereastră
pentru desfătarea noastră
oferiţi în dar cu fundiţă roz
conservaţi trei zile-n formol
oameni de cîmp de uită-mă azi sau de stîncă
oameni în comă
mişcători încă
traşi cu invizibile sfori
(de îngeri drogaţi
cu smoc de iarbă la subsuori
angajaţi de Dumnezeu pentru treaba asta murdară)
oameni crizantemi de toamnă
oameni uituci de primăvară
(fie-le ţărîna petalelor uşoară!)
oameni pufoşi ca nişte nori
parfumaţi îmbălsămaţi tămîiaţi
oameni de viaţă oameni nemuritori
oameni...

Natură moartă cu oameni şi flori.