| |
|
| |
Ksatriya, tu iertătoare a tăcerilor mele
aici pe nesfīrşitele ţărmuri albe
trăiesc īn fiecare zi cea mai dulce fărădelege-singurătatea
acum ştiu paşii sīnt doar lucruri
de care te plictiseşti din prea mult mers
atīta timp cīt orice drum īncepe de la o uşă
lasă-mă să mai cred că zborul nu este o risipă de sunete
ieri mi s-a părut că aud
foşnind prelung īn crinoline timidă umbra ta de fată
ah femeie simţeam cum te lepezi de tălpile tale a treia oară
şi eu nu apucasem īncă să-ţi sărut bătătura de la sanda
parcă mă īncerca Domnul cu frica
au ce să īţi iau eu Simioane auzul sau văzul
amīndouă Doamne am zis
lasă-mi doar podul palmei să īmping cerul mai sus
Ksatriya Ksatriya nu mi-ai spus niciodată
dacă frīng pe genunchi grumazul luminii
aceasta e o durere sau o mirare?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| emiemi -
2008-06-29 |
Foarte frumos finalul
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com