Ancuta Leonard -- Gobi -- poezie

gobi este un deşert ca oricare altul dar gobi mai este şi bunul meu prieten cu minte puţină care nu a reuşit să treacă autostrada 66 a coeficientului de împletire a circumvoluţiunilor nu-l deranjează foarte mult asta ştie foarte bine că el nu e supus legilor care ne guvernează el nu trebuie să se sinucidă la 65 de ani el nu trebuie să îşi caute o slujbă jegoasă de dactilograf sau de frunzăritor de hârtie cu miros de cerneală el poate să iubească liber pe cine vrea chiar şi pe mignona acea brunetă care vinde flori în staţia tramvaiului ea îi zîmbeşte de fiecare dată şi ea ştie la rândul ei că el poate să o iubească şi îşi îmbujorează într-un anume fel obrajii şi eu mă topesc dincolo de vitrină în barul de peste drum unde îmi beau zilnic cafeaua dimineaţa în compania unui ziar în care lumea moare tot mai mult şi fericirea pierde pe burse şi ultimele speranţe pentru cei care au trecut cele trei autostrăzi şi pâinea din cafenea este tot mai amară în fiecare zi şi bruneta tot mai purpurie mai plină de viaţă şi mai atrăgătoare şi gobi nu vede asta dar el poate să o iubească odată i-a adus un şobolan mort şi ea zîmbea ciudat şi i-a dat o floare şi apoi au plecat împreună să-l îngroape parcă în mine au făcut-o în sufletul meu putrezeşte fiara acum şi croisantele sunt cu cenuşă sau nisip dar gobi zîmbeşte ca o minte de găină şi urlă în gura mare te iubesc te iubesc şi ţine între palme un viezure cu gâtul rupt şi beatrice aşa se cheamă mignona zâmbeşte larg şi părul îi plînge pe umeri până la coapse şi viezurelui îi atârnă capul aşa cum atârnă durerea mea ca hernie şi tramvaiul trece cu viteză şi beatrice se bucură de cât de vesel şi câtă iubire pură se vede în giumbuşlucurile lui gobi şi mă gândesc cât de caraghioasă ai fost atunci beatrice când te-a rupt tramvaiul în două ce expresie morbidă aveai pe faţă nu ştiu cum te-ai putut strîmba aşa şi l-ai făcut încă odată pe gobi să râdă a uitat de viezurele lui începuse să te tragă de păr şi urla ca un cretin părea doar un cântec de copii şi jumătate din tine rămăsese pe partea mea a trotuarului şi eu nu mai râdeam eu eram searbăd şi sec ca oricare alt deşert tu gobi te-ai dus pe o bancă şi ai uitat de jumătatea ta de beatrice jumătăţile mele părţile mele din mine te-au îngropat şi eu am dintr-o dată 65 de ani şi plîng gobi şi pentru tine nu va fi niciodată destulă bucurie tu ştii să iubeşti uite acum râzi şi o priveşti pe noua florăreasă