Adriana Barceanu -- omul din mine nu mă cunoaşte -- poezie

îi spun
lasă-te de fumat
şi trage-ţi de viaţa altfel, sub altă formă
nu pierzi prea mult, poate doar minutele în care încerci să-ţi explici nulităţi
te ştiu cum eşti
panică, stare absentă, până şi fericirea îţi iese prin respiraţie

nu crezi. pişcătura din inimă seamănă cu un atac
o mie de furnici curentează fiecare atom
stop, pentru toate vorbele

vine momnetul când te opreşti
şi parcă îţi asculţi sângele curgând
ai vrea să vezi, să fii înăuntru în tine
să înţelegi de unde, de ce

nu vrei să dormi nu poţi
timpul e un barbar îţi scoate ochii şi părul şi dinţii
şi tu alergi printre oameni pe contrasens
te trânteşti la picioarele unui buda ruginit
ai consumat toate rugăciunile
toate prăjiturile cu răvaş
ligamentele îţi trosnesc
STAI

nu e tot, asta nu e tot
încă îţi mai auzi sângele
încă nu s-a terminat
mai poţi să jupoi pielea din palme
să-ţi toceşti tălpile până la os

viaţa asta e lungă, n-are capăt
aşa cum nu ştii unde începe
seara închizi ochii şi ţi-e teamă să spui rugăciuni
ţi-e teamă să nu te audă cineva

şi vâjâitul continuă în tipane, în creier, în suflet
suflet... de parcă nu ştii
închide ochii
afară nu e nimeni