Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

cei ce n-aveau nume

de Ancuta Leonard (batranutragator)
autor hermeneia





se spunea că îl vor crucifica sau îi vor tăia capul
nimeni nu ştia mai multe
mai întâi a trecut o zi
apoi două
s-au făcut trei
şi tot aşa
trecuse şi vara şi iarna
se topiseră zăpezile
un miros proaspăt
de verde
se simţea
apoi cineva a început să cânte
şi-au băut şi-au mâncat

*

erau mândri de tot ce era al lor
setea era a lor
lăcomia
era tot a lor
pământul de sub picioare le aparţinea
la fel şi cerul de deasupra capului
curvele lor
erau curvele lor
iar de s-a abătut molima pe la ei
au primit-o ca pe un vechi
camarad

*

într-o zi le-au murit peştii
nu au plâns
nu au bătut clopotele
i-au îngropat fără fast
apoi chiar deasupra mormântului
au întins masă mare
au mâncat cartofi copţi cu unt şi sare
într-o tăcere marcată şi mai tare de clefăituri
după au plecat fiecare într-ale lor
la setea lor
la curvele lor
când cineva a început să cânte
au băut şi-au jucat

*

din când în când mai începea războiul
strângeau armele la piept
ca pe nişte iubite
apoi se duceau
mureau pe câmpul bătăliei
scoteau noaptea din piepturi
şi înveleau duşmanul cu ea
se întorcea câte unul
să aducă vestea victoriei
mergeau cu toţii
să-şi îngroape morţii
bătrânii cântau
copiii chicoteau şi zâmbeau
la întoarcere
mâncau pâine din grâu încolţit
şi tăceau
cum se tace într-un nou început

*

odată s-a îndrăgostit unul dintre ei
de o fată de dincolo
i-au dat binecuvântarea
i-au dat o bucată de brânză şi nişte mămăligă
otrăvuri
cuţit
peste câteva zile
toţi flăcăii
se iubeau cu femeile de dincolo
iar totul era la fel ca înainte
setea era a lor
curvele lor erau ale lor
şi când cineva cânta
beau şi jucau

*

acolo
se murea de fericire
din timp în timp câte unul
cădea răpus peste masă
cu vinul şuvoaie pe piept
cu sîngele gâlgîind şuvoaie din piept
nimeni nu zicea nimic
toţi cântau
rănile de cuţit păreau guri cântătoare
care ţineau isonul
fericirea era toată a lor
curvele lor rămâneau curvele lor
şi moartea dansa împreună cu ei
dimineaţa
când scoteau soarele din suflet
ascundeau noaptea în schimb
îngropau cântecul
beau un lapte ce părea negru
se uitau aşa în depărtare
până ce liniştea
se prelingea ecou
după ecou






2008-06-23
210


batranutragator

Cele mai noi texte publicate

imigrant song - batranutragator- (poezie)
Sara Maria - batranutragator- (poezie)
singur cu umbra ta - batranutragator- (poezie)
“hello me, it’s me again!” - batranutragator- (proza)
Otherkin - batranutragator- (proza)
Cartea 1&2 - batranutragator- (proza)
sailor's game - batranutragator- (poezie)
die form - batranutragator- (poezie)
Comment te dire adieu - batranutragator- (proza)
Umbra et Imago - batranutragator- (poezie)


Cele mai noi comentarii

Bobadil, multumesc ca... de batranutragator
la singur cu umbra ta

multumesc pentru cuvintele... de batranutragator
la “hello me, it’s me again!”

va multumesc pentru... de batranutragator
la Otherkin

merci pentru trecere.... de batranutragator
la die form

ca de obicei,... de batranutragator
la Comment te dire adieu

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


cailean - 2008-06-24    
Sfat pentru Ancuta Leonard:

Mă apucasem să fac o critică a textului precedent, "Devenire...". Ca să ştie şi autorul unde se află, căci el însuşi mărturiseşte că, asiduu, caută. Dar la mijlocul paragrafului al doilea am renunţat. Era o totală lipsă de sens, mai ales având în vedere prima intervenţie a autorului la comentarii. Aşa că am luat textul următor, să vedem ce putem face.

Interesant este că după textul "Devenire...", înţelegem acum pe deplin starea "poetică" a autorului, şi ceea ce-l îndeamnă să scrie. De aceea nu este bine întotdeauna să publici chiar tot ce scrii, ori la îndemnul celor din jurul tău, a căror "hermeneutică" nu ştii precis în ce ape se scaldă.

Purcedem: Din start vă anunţ un lucru bun: nu va trebui să vă bateţi capul cu identitatea ori viziunea, poate starea limită ori sublimarea simţirii celui care, suntem anunţaţi în primul vers, va fi "crucificat ori decapitat", deoarece pur şi simplu dispare. Deci nu vă obosiţi, căci oricum "nimeni nu ştie mai multe". Partea interesantă e alta. (suspans!)

Venirea primăverii vrea să fie sensibilizată poetic. Nu e! Nimic notabil până când cineva cântă şi toţi beau şi mănâncă. Bon! Posesia: setea, lăcomia, pământ şi cer. Intră şi c. aici. Cu molima aferentă. Bon! Mai departe mor peştii. Faptul că i-au îngropat în pământ vrea să fie, probabil, o surpindere poetică. Ei bine, nu e! Acum tac, dar mai târzior, ce e important, iar cântă cineva, iar beau, iar mănâncă. Şi c. bine-nţeles.

Hop războiul! Arme / iubite vrea să fie un contrast poetic. Nu e! Urmează episodul Romeo şi Julieta, dar pe lângă otrăvuri mai avem brânză şi mămăligă, tot tacâmul. Iar cântec, iar beau, iar mânăncă. Da, şi c., v-aţi prins.

În toiul petrecerilor, "vin pe piept" "sânge din piept" vrea să fie un alt frumos contrast poetic. Nu e! Nimeni nu zice nimic, dar toţi cântă. Şi c., aţi ghicit. Partea finală se vrea o reiterare sublimată a temelor amintite toate mai sus: vin, sânge, moarte, linişte, viaţă, noapte etc. Ei bine, nu e! (Notă: apare "lapte negru", care pe mine m-a transpus poetic în jocul acela "lapte-gros" unde toţi sar pe spinarea celuilalt). E într-adevăr un talmeş-balmeş. Liniştea în ecouri vrea şi ea, la sfârşit să confere o universală împăcare, o curgere a tot şi a toate. Nu reuşeşte.

Am încercat cu toată puterea să văd în "cei ce n-aveau nume" nişte eroi. În adevăratul înţeles al cuvântului. Cu slăbiciunile, tabieturile, ticurile, glumele, morţile lor, cu iubirile şi disperările lor. Cu rănile lor vorbitoare. Nimic.

Deci sfat: deocamdată lasă-te de scris. Trăieşte-ţi tinereţea, dă curs fanteziilor, fă tot ce-ţi trece prin cap, dar lasă-le!, nu scrie despre ele. Şi dacă vreodată, cine ştie când, îţi va zbura gândul absolut întâmplător la altceva, la ceva cu care nu te-ai întâlnit niciodată până atunci, poate ar fi bine să începi să te gândeşti dacă n-ar fi o idee interesantă să scoţi o coală albă, nouă, din sertar.

queen margot - 2008-06-24    
eu vad in acest poem o satira la adresa unor oameni ce se cred dumnezei dar care cu respiratia lor urat mirositoare infecteaza totul, pana si scrisul ...e vorba de acei initiati care nu isi mai incap in piele si vor tot, ca si cum pe pamant e loc doar pentru ei iar cine nu e cu ei le e dusman, e vorba de acel tip de personalitate tiranica ce striveste o alta viziune asupra rasaritului, e un poem sensibil scris la nervi, in spatele lui e un suflet poate in deriva.. imi aminteste de un vers eminescian> nu credeam sa invat a muri vreodata.
are ca atmosfera ceva din groapa lui eugen barbu dar se simte in adancuri o particula din vehementa unui villon. ce spuneti de aceasta perspectiva asupra textului?

e vorba de excluderea individului dintr/un cerc, episodul romantic nu e a la romeo si julieta ci are ceva din rigoletto a lui verdi, ingenua e atrasa in mrejele seducatorilor de profesie si aruncata in noroi... totul in jurul mesei, pestele il vad ca pe un simbol crestin, de aici ingropaciunea...un martiriu modern in numele ideii... cand am lecturat prima data textul am ramas cu aceasta impresie, acum dupa a doua lectura inclin sa cred ca nu m/am inselat.

daca tot e sa dam sfaturi...o singura spada nu se arunca niciodata ...aceea a cuvantului...
limbajul virulent e semn al durerii, al revoltei...e bine sa nu aruncam oamenii si literele la gunoi, vor mucegai insa nu uitati ca exista o estetica a uratului si a florilor de mucegai... pentru ca tot vorbesc o latina ciudata, mi se pare ca in acest context omul e un umnezeu adica un dumnezeu caruia /i lipseste prima litera esentiala..D..de la dragoste.

paiele, dragii mei, paiele ne dor ..ca barnele...barnele sunt pana la cerul egosimului nostru de inalte...

bobadil - 2008-06-24    
Textul asta mi-a placut in sinergie cu anteriorul.
Iar sintagma "curvele lor ramaneau curvele lor", de fapt un lait-motiv al poemului, este profunda dovedind o cunoastere amanuntita a fenomenului.
Eu cred ca la Hanul Ancutei Leonard ar trebui incurajat mai mult sa scrie.
Pentru ca o face din ce in ce mai bine.
Andu

Dihania - 2008-06-24     Penita
îmi place atît de mult povestea în sine, dar si cum curge; creezi o atmosfera îndemînoasa, calduta, plina, în care se traieste cu adevarat, la lumina facliilor. si ce daca mesenii nu vor lasa vreun nume, la urma urmei?

un text mare

cailean - 2008-06-25    
Scuze pentru revenire, mi-am spus punctul de vedere şi nu simt nevoia vreunei replici, dar s-a pomenit aici de un fundamental vers eminescian, fără însă a fi citat. Probabil versul la care se face referire, si pe care mulţi îl consideră esenţa poeziei ori a sufletului românesc sună aşa:
"nu credeam să-nvăţ a muri vrodată".

Şi pentru că tot m-am apucat să scriu şi am atins acest vers delicat, nu mă pot opri de la a cita şi cunoscuta "replică" pe care Nichita Stănescu o dă versului amintit:
"Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră".

Acum Ancuta poate fi mulţumit. Chintesenţa poeziei româneşti e la el pe pagină.


Dihania - 2008-06-25    
totusi, unele chestii pot fi cizelate in text

batranutragator - 2008-06-26    
multumesc.

calin catalin cailean
domnule,

ma bucur ca aveti rabdare si sa ma cititi si ma comentati. va asigur ca efortul dumneavoastra va fi rasplatit.

bobadil, cu cine tii in finala campionatului european de fotbal?

dihanie, ma bucura semnul tau, in felul lui coincide cu alte pareri.