| |
|
| |
cred că mă voi rupe de căştile astea
aşa cum te rupi de un cordon ombilical
ce mai modă şi asta
să tot aminteşti de cordonul acela
ca de un cablu electric improvizat la nevoie
īntr-o dimineaţă rece
de duminică mama şi tata
la urma urmei totul e o dependenţă
de aceea nu putem uita nimic devine totul eu
īnsă mă voi rupe de căştile astea
nişte scoici īncastrate peste tīmplele mele
totul e să muşc din aer măcar o dată
o singură dată atīt cīt să devin toxic
tuturor sunetelor din mine
şi să mă īntind ca o pasăre de hīrtie
peste o masă de piatră să bată uşor vīntul eu
mă voi rupe de căştile astea
ca şi cum nu s-ar fi īntīmplat nimic
īn sacrilegiul tăcerii mulţi vor cumpăra
şi vor vinde bucăţi din mine
dar nu īmi vor gusta trupul rece mă voi lupta
cu amintirea unei greşeli
pe care tu nu o poţi face pentru că
mă voi rupe de căştile astea
şi nu voi mai auzi nimic
strigătului tău
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| bobadil -
2008-06-04 |
Mi-a plăcut. Mai ales "cīştile" din final care, deşi sunt un evident typo, au menirea să dea sarea şi piperul unui text subţire care mizează pe o repetiţie magistral ratată īn acest final ca un fel de semn că ceva este īn neregulă cu īntreg poemul. Argumente am destule şi sunt gata să ţi le ofer dacă vrei.
Andu
|
| Profetul -
2008-06-04 |
păi dacă aş scrie "ceva īn regulă" atunci ar fi o banalitate, nu crezi?
merci pentru observaţie
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com