| |
|
| |
eşti îmbrăcat timid dar nu te contrazic
sub palton ţi se-nghesuie puii de frig
mă saluţi ca pe-o amică trimisă-n exil
trec printre noi zece minute mai lungi
muştele roiesc în plină iarnă
tristeţea mea împute fumînd
aseară pompierii mi-au spart ochelarii
mi-au retezat cuvintele de trunchi
întâmplarea asta mă lovise în tâmplă
dar ti-am promis ca voi cânta cu mâna stângă
deşi e duminică zi cu neşansă
iar lucrurile încep mereu să se bâlbâie
cu mâna stângă mă rog şi acum
asemeni tobei ce morţii n-o mai aud
dum-dum dum-dum
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| skylander -
2008-06-01 |
merge pe picioarele lui ar fi chiar entuziasmant dacă nu ar părea heterogen, treaba cu pompierii parcă e de pe altă planetă. să mă explic: după cele "zece minute mai lungi" cititorul aşteaptă totuşi să se întîmple ceva, mă rog, tristeţe and stuff dar textul deraiază pe alte coordonate. "el" putea astfel să nici nu existe e doar un element de decor, "îmbrăcat timid" vorba autorului... în text, chiar modest, fără personalitate. dacă tot e adus aici să o facem cu un scop sănătos nu?
amical, aproape entuziast,
george de asztalos
|
| anna -
2008-06-01 |
mie tocmai eterogenul asta ma face sa uit de coordonatele fixe in care nu-mi place sa-mi plasez
cuvintele... "treaba cu pompierii" care te asigur nu sunt martieni, are scopul de a clarifica o stare...
iti multumesc george de comentariul si de aproape entuziasmul tau, e de bine poate "daca un poem poate face macar cativa pasi pe picioarele lui"...
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com